A încetat din viaţa politiciana şi fosta şefă a diplomaţiei indiene Sushma Swaraj
Sushma Swaraj, fost ministru de externe al Indiei, a încetat din viaţă marţi în urma unui stop cardiac, a anunţat miercuri pe Twitter premierul Narendra Modi.
Sushma Swaraj era una dintre cele mai cunoscute femei active pe scena politică a Indiei şi un membru important din conducerea partidului de guvernământ Bharatiya Janata Party (BJP). Swaraj a încetat din viaţă la vârsta de 67 de ani. Starea proastă a sănătăţii a determinat-o să nu participe la alegerile legislative care au avut loc în primăvara acestui an. Sushma Swaraj a ocupat postul de ministru de externe în guvernul Modi în perioada mai 2014 - mai 2019.
În urma remanierii ministeriale din mai, Subrahmanyam Jaishankar i-a succedat în funcţie. 'A luat sfârşit un capitol glorios al politicii indiene', a scris pe Twitter Narendra Modi.'India plânge dispariţia unui lider remarcabil, care şi-a consacrat viaţa serviciului public şi îmbunătăţirii vieţii celor nevoiaşi. Sushma Swaraj Ji a fost o sursă de inspiraţie unică', a mai declarat şeful guvernului indian. Anterior, ea a ocupat poziţia de avocat în cadrul Curţii Supreme şi a fost membra cea mai vârstnică din cabinetul Modi. Swaraj era foarte activă în media socială. Foarte reactivă pe Twitter, ea răspundea, de asemenea, frecvent solicitărilor de sprijin ce îi erau adresate. Totodată, era cunoscută drept o politiciană naţionalistă înfocată.
În 2017, Swaraj a ameninţat cu anularea vizelor pentru întreaga conducere străină a Amazon.com dacă gigantul comerţului electronic nu renunţa la preşurile de şters picioare de pe portalul său canadian ce semănau cu steagul indian. Preşedintele Ram Nath Kovind a onorat-o afirmând că India 'a pierdut un lider mult iubit care a întruchipat demnitatea, curajul şi integritatea în viaţa publică'. Formaţiunea de opoziţie Congresul Naţional Indian s-a declarat, la rândul său, 'întristat' de dispariţia Sushmei Swaraj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News