Independență Catalunia. Spania îl amenință cu închisoarea pe premierul separatist
Premierul separatist al provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a fost amenințat pentru prima dată cu închisoarea de un reprezentant al autorităților de la Madrid.
Procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza, a declarat luni, într-un interviu pentru postul de radio Onda Cero, preluat de Reuters, că posibilitatea unei condamnări penale a lui Puigdemont rămâne deschisă.
Potrivit magistratului, printre acuzațiile care i-ar putea fi aduse liderului separatist se numără deturnarea de fonduri publice.
Puigdemont a reafirmat public că referendumul pentru independența Cataloniei va avea loc la 1 octombrie, în ciuda avertismentelor repetate din partea guvernului Spaniei și a unor decizii judecătorești împotriva consultării populare. "Confirm că vor fi urne și buletine de vot, precum și ceva chiar mai important pentru desfășurarea unui referendum: votanți", a declarat el postului de radio France Inter.
Poliția spaniolă a anunțat luni că a convocat 17 persoane suspectate că au dezvoltat site-uri web cu informații despre desfășurarea referendumului declarat ilegal de Curtea Constituțională. Polițiștii au început de mai mult de o săptămână ia măsuri împotriva separatiștilor; printre altele, forțele de ordine au confiscat câteva milioane de buletine de vot și au arestat 14 înalți funcționari implicați în organizarea votării, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News