Independență Catalonia. Oficialii catalani, vineri, în fața justiției pentru rebeliune
Responsabili separatiști catalani urmează să compară vineri în fața justiției spaniole pentru rebeliune, un eveniment care ar putea spori și mai mult tensiunile între Madrid și Barcelona, relatează AFP.
În timp ce presiunea politică nu încetează să crească asupra executivului catalan, care amenință să proclame independența Cataloniei în zilele următoare, criza începe să se repercuteze asupra sistemului bancar din regiune.
Impasul pare total în ceea ce este cea mai gravă criză traversată de Spania în ultimele decenii. Separatiștii conduși de liderul catalan Carles Puigdemont continuă să avanseze spre secesiune în urma referendumului de duminică, dar guvernul central al premierului Mariano Rajoy respinge orice posibilitate de mediere până când aceștia nu renunță la ambiția lor.
Independentiștii declară că 2,3 milioane de persoane au votat la referendum și că 90% dintre acestea s-au pronunțat pentru independență, dar nu au dat încă publicității rezultatele finale.
În acest context foarte dificil, responsabili catalani urmează să compară la Madrid în fața Audienței Naționale, tribunalul însărcinat cu dosare complexe, inclusiv cele referitoare la securitatea națională.
Patru persoane sunt urmărite penal: Josep Luis Trapero, șeful Mossos Esquadra (poliția catalană), Teresa Laplana, o responsabilă din poliție, precum și Jordi Sanchez și Jordi Cuixart, președinții a două asociații puternice separatiste, Adunarea Națională Catalană (ANC) și Omnium.
Justiția i-a convocat "în vederea inculpării lor" în cadrul unei "anchete pentru rebeliune" legată de manifestațiile din 20 și 21 septembrie din Barcelona, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News