Indemnizație de până la 316 de lei pentru copiii cu handicap, din ianuarie 2023
Copiii cu certificat de încadrare în grad de handicap vor primi o indemnizație compensatorie cuprinsă între 64 și 316 de lei. Indemnizația va fi acordată o singură dată, în ianuarie 2023, conform Ordonanței de Urgență 168, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României pe 9 decembrie 2022.
Valoarea indemnizației compensatorii este de:
316 lei pentru copilul cu handicap grav;
184 lei pentru copilul cu handicap accentuat;
64 lei pentru copilul cu handicap mediu
Plata indemnizației compensatorii se suportă din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București.
Textul publicat în Monitorul Oficial:
Art. XIX. — (1) Prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (4) și (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în luna ianuarie 2023 persoanele cu dizabilități beneficiază de o indemnizație compensatorie.
(2) Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:
368 lei pentru persoana cu handicap grav;
279 lei pentru persoana cu handicap accentuat;
64 lei pentru persoana cu handicap mediu.
(3) Pentru copilul cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:
316 lei pentru copilul cu handicap grav;184 lei pentru copilul cu handicap accentuat;64 lei pentru copilul cu handicap mediu.
(4) Indemnizația compensatorie se plătește fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condițiile legii.
(5) Indemnizația compensatorie se acordă din oficiu persoanelor prevăzute la alin. (2) și (3) pentru care s-au acordat în luna decembrie 2022 prestațiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) și (5) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Indemnizația compensatorie nu se recuperează, nu se urmărește silit și nici nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare, precum nici la stabilirea drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările ulterioare.
(7) Plata indemnizației compensatorii se suportă din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News