Indecizie pe burse, după ce Washingtonul a convenit cel mai mare plan de salvare din istorie
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Pieţele bursiere internaţionale au evoluții mixte, miercuri, Asia continuând mişcarea de revenire, în timp ce pieţele din Vest au fluctuat puternic, chiar şi după ce Washingtonul a căzut de acord asupra unui pachet istoric de stimulare a economiei americane, de 2.000miliarde dolari.

Creşterile concertate din Europa s-au ameliorat la mijlocul şedinţei bursiere, indicele pan-european Stoxx 600 reducând din avansul de peste 2,4% afişat la ora 12:00 pentru a creşte cu doar 0,3% la ora locală 13:00.

Indicii burselor de la Paris şi Frankfurt au fluctuat de asemenea puternic prăbuşindu-se în teritoriul negativ după ce creşteau cu circa 2,1%, respectiv 1,2%, la două ore de la deschidere.

La Bucureşti, referinţa BET era pe revenire cu 1,6% la ora 12:00, după un salt de 6,4% cu o zi înainte, iar la 13:00 avansul s-a redus la 0,7%, potrivit Mediafax.

Senatul american urmează să voteze miercuri legea ce prevede injecţii de bani în echivalent a 10% din PIB-ul Statelor Unite, cu Camera Reprezentanţilor aşteptată să urmeze imediat după. Proiectul include un fond de creditare în valoare 500 de miliarde de dolari pentru sprijinirea industriilor afectate puternic şi o sumă comparabilă destinată unor plăţi directe de câte 3.000 de dolari pentru milioane de familii. Alte prevederi includ credite de 350 de miliarde de dolari pentru firmele mici şi mijlocii, 250 de miliarde de dolari pentru extinderea ajutorului de şomaj şi 100 de miliarde pentru spitale şi sistemele medicale. Alte 150 de miliarde de dolari vor fi alocate la nivelul statelor şi guvernelor locale pentru lupta cu epidemia de coronavirus.

Wall Street a înregistrat marţi cea mai bună evoluţie din ultimii zece ani, cu indicele Dow Jones Industrial Average marcând chiar cel mai mare avans procentual din 1933 încoace, de 11,37%. Saltul a venit în condiţiile în care factorii de decizie de la Washington au indicat de mai multe ori în ultimele zile că se apropie de o înţelegere pe pachetul de salvare, notează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel