Cei mai mulţi dintre noi recunosc că sunt buni la anumite lucruri şi mai puţin buni la altele, însă, de multe, propriile abilităţi şi mai ales limitările acestora nu sunt la fel de evidente pentru unii cum sunt pentru cei din jurul lor.
Studiile sugerează că nu este neaparat o chestiune de inteligenţă, ci de competenţă, abilitatea de a face ceva bine.
În 1999, cercetătorii David Dunning şi Justin Kruger au testat un grup de studenţi la mai multe probe: abilitatea de a gândi logic, de a scrie corect şi de a identifica glumele amuzante. Ei le-au cerut studenţilor şi să îşi evalueze aptitudinile.
Cei doi cercetători au observat ceva ciudat. Persoanele care au obţinut punctaje mai mici decât media nu doar că nu au avut competenţele necesare, dar nici nu au ştiut că le lipsesc. Mai mult, cu cât erau mai puţin competenţi, cu atât se credeau mai bine pregătiţi. Acest fenomen se numeşte superioritatea iluzorie.
Aceasta este o prejudecată cognitivă. Oamenii au tendinţa să îşi evalueze propriile abilităţi ca fiind peste medie. Numeroase studii au demonstrat existenţa acestui fenomen în varii domenii. De la trasul cu arma, la dezbateri, nu pare să conteze despre ce apritudine este vorba, cu cât o persoană ştie mai puţine cu atât este mai predispusă să îşi supraestimeze cunoştinţele.
Filosofii au comtemplat de-a lungul veacurilor această idee. ”Problema lumii noastre este că proştii sunt siguri pe ei în timp ce persoanele inteligente sunt pline de dubii”, a punctat filosoful britanic Bertrand Russell.
Citește și: Tu cât de inteligent eşti? Cercetătorii au descoperit vârsta la care ne atingem potenţialul maxim
Totodată, persoanele care chiar au anumite competenţe sunt predispuse să le subestimeze. Cercetătorii cred că această modestie vine de la faptul că persoanele competente sunt mult mai conştiente de câte lucruri nu ştiu şi au de asemenea o viziune de ansamblu a domeniului, ceea ce le permite să-şi observe propriile limitări.
Toate aceste lucruri ţin de meta-cogniţie, abilitatea de a fi conştient şi de a înţelege propriul proces de gândire. În alte cuvinte, este abilitatea de a te gândi la modul în care gândeşti.
Dunning şi Kruger susţin că oamenii nu îşi evaluează coerent abilităţile, ci pornesc de la o serie de preconcepţii, cum ar fi ”sunt un şofer foarte bun” sau ”sunt foarte amuzant” şi folosesc această convingere pentru a-şi evalua ulterior abilităţile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor