Data publicării:
Incidentul de la Marius Nasta. Radu Rotaru (SMURD): Nu a fost foc, se poate crea o iluzie optică
Radu Rotaru, coordonatorul de proiecte al fundației SMURD, a vorbit despre incidentul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”:
Radu Rotaru, coordonatorul de proiecte al fundației SMURD, a vorbit despre incidentul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”:
„Ceea ce au sesizat ei ulterior și li s-a părut că era fum, era de fapt aburul de la climatizare. Sistemul de climatizare nu recirculă aerul, bagă aer curat și-l scoate cam de 30 de ori pe oră. În momentul în care scoți aer la 24 de grade, afară unde sunt zero grade, se produce același efect ca atunci când respiri iarna cu gura deschisă. Se vede acel abur.
Nu a fost incendiu, au fost verificate toate cablurile, a fost verificată zona în care există unitatea interioară de la climatizare. Nu există nimic ars, nu există funingine sau zone unde ar fi putut să fie fum. Cu siguranță că nu avea cum să fie flacără, am vorbit și cu pompierii, sunt lucruri care pot fi generate, de exemplu faptul că tivul are culoarea roșie, avem luminile proiectate pe exteriorul acestuia și se poate crea o iluzie optică.
Verificările pe care le-am efectuat arată clar că nu există niciun fel de zonă arsă, funingine sau fum.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News