Data publicării:

Închisoare pentru un londonez care a ameninţat mai mulţi deputaţi, nemulţumit de situaţia Brexitului

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un londonez în vârstă de 64 de ani a fost condamnat vineri la 18 săptămâni de închisoare pentru că a hărţuit telefonic angajaţii mai multor deputaţi pe care îi acuza că vor să amâne sau să împiedice Brexitul şi pe care i-a ameninţat chiar cu moartea, relatează AFP şi PA.

Potrivit autorităţilor, Robert Vidler a încercat să contacteze şase deputaţi între 8 şi 24 ianuarie, pe care i-a sunat în total de 19 ori, în 16 cazuri lăsând mesaje vocale, unele dintre ele conţinând ameninţări cu moartea.

Vidler a negat că el a fost autorul apelurilor şi s-a declarat nevinovat.

Procuroarea Sarah Jennings a conchis însă că acţiunile sale "au mers dincolo de exprimarea opiniei". Echipele deputaţilor responsabile cu ascultarea mesajelor "au fost alarmate de afirmaţiile sale şi au interpretat comentariile sale drept ameninţări la adresa deputaţilor", a menţionat Jennings.

Astfel, potrivit procurorilor, Vidler a proferat violenţe, între alţii, la adresa deputatului conservator Dominic Grieve, căruia i-a lăsat nouă mesaje vocale, subliniind că ştie ce program are şi unde locuieşte. El l-a ameninţat cu moartea pe deputatul laburist Keir Starmer, pe care l-a calificat drept "trădător", iar pe aleasa conservatoare Nicky Morgan a avertizat-o că "zilele îi sunt numărate".

Robert Vidler a primit de asemenea interdicţie de a contacta vreun deputat în afara alesului său local şi va trebui să plătească 300 de lire (327 euro) cheltuieli de judecată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel