Data publicării:
Închidere Realitatea TV. CNA, replică pentru Rareș Bogdan
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis că vor cere postului Realitatea TV drept la replică, având în vedere afirmaţiile făcute în emisiunea 'Jocuri de putere' de miercuri privind închiderea acestei televiziuni.
UPDATE: CNA a transmis un comunicat oficial: ”Având în vedere afirmațiile făcute de realizatorul Rareș Bogdan la începutul emisiunii `Jocuri de putere`, din data de 15.02.2017, cu privire la o posibilă „suspendare" a emisiei postului Realitatea TV, Consiliul Național al Audiovizualului face următoarele precizări: La întâlnirea informală ce a avut loc la sediul CNA între membrii Consiliului și reprezentanții radiodifuzorilor nu s-au discutat subiecte privind neplata amenzilor și nici despre „suspendarea" sau închiderea postului Realitatea TV. Menționăm că din partea postului Realitatea TV nu a participat niciun reprezentant la această întâlnire informală, deși au primit invitație și au fost contactați telefonic, la fel ca și ceilalți reprezentanți ai posturilor de știri Antena 3, B1 TV, Digi 24 și România TV.”
Radu Herjeu, membru al CNA, a subliniat că la întâlnirea informală cu reprezentanţi ai radiodifuzorilor care a avut loc, miercuri, la CNA, nimeni nu a solicitat închiderea vreunei televiziuni.
'Nu a cerut nimeni suspendarea şi niciun alt reprezentant al vreunui alt post de televiziune nu a cerut închiderea Realitatea TV şi niciun membru CNA. Eu sunt convins sau sper că domnul Rareş Bogdan a fost dezinformat', a declarat Herjeu.
Un alt membru al CNA, Valentin Jucan, a menţionat că miercuri doi radiodifuzori au cerut implicarea CNA în procesul de insolvenţă legat de Realitatea TV.
'Mi se pare mie sau doi radiodifuzori ieri au cerut implicarea CNA în procesul de insolvenţă? (...) Doi reprezentanţi ai radiodifuzorilor au cerut CNA să comită un abuz, pentru că noi nu avem nicio calitate instituţională şi procesuală de a solicita şi de a intra în parcursul unui dosar civil pe tema de insolvenţă şi nici să ne adresăm ANAF şi nici să solicităm urgentare', a spus Jucan.
[citeste si]
Herjeu a replicat că Jucan este singurul care a înţeles altceva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News