Data publicării:

Închidere pieţe. Palada: Punctul de cotitură al acestei toamne politice. Ghinion!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Mirel Palada
Mirel Palada

Sociologul Mirel Palada comentează subiectul închiderii pieţelor.

"Subiectul închiderii piețelor este de departe cel mai detrimental pentru actuala guvernare. O decizie absolut cîinească, lipsită de orice fel de dreptate socială ori de urmă de umanitate. La care populația a răspuns cu o furie și o scîrbă pe măsură. Pe cît de ticăloasă a fost decizia echipei Orban / Iohannis de a favoriza supermarketurile deținute de multinaționale, pe atît de intens a fost oprobriul public. Nu a fost măsură luată de la începerea crizei Covid care să genereze șucăr mai puternic.

Cei de la guvernare și-au dat seama ce cruntă greșeală au făcut și au încercat să dreagă busuiocul. Prea tîrziu. Valul de furie a cuprins deja întreaga țară. Toată lumea, indiferent dacă a pus sau nu piciorul în vreo piață în ultimul timp, este indignată de această decizie cretină", apreciază Mirel Palda.

Palada: Se numește karma și produce consecințe

"Este posibil ca incidentul respectiv să reprezinte punctul de cotitură al acestei toamne politice. Un subiect la care nimeni nu s-ar fi gîndit acum o săptămînă a ajuns să fie singurul lucru de care se discută, eclipsînd toate celelalte teme de campanie pe care competitorii politici și-ar fi dorit să le rostogolească spre propriul cîștig electoral.

Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci. Se numește karma și produce consecințe. Cînd te doare în cot de oameni și guvernezi cu scîrbă și dispreț, scîrba și disprețul ți se întorc înapoi întreit în freză. Cînd ți-e lumea mai dragă și cînd te aștepți mai puțin. Ghinion. Să fie primit", a scris Mirel Palada pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel