Incendiul din complexul Razelm – Sinoie a fost stins după 7 ore
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
incendiu-vegetatie3
incendiu-vegetatie3

Pompierii ISU Dobrogea din judeţul Constanţa au reuşit, după circa şapte ore, să lichideze incendiul care a izbucnit vineri seară la vegetaţia uscată din zona complexului Razelm – Sinoie.

Reprezentanţii ISU Dobrogea au declarat că focul a izbucnit în jurul orei 16.40. La faţa locului au fost trimise două echipaje cu două autospeciale. De asemenea, în zonă au fost mobilizate şi servicii voluntare din comunele aflate în vecinătate – Istria, Corbu şi Mihai Viteazu, informează Antena 3.

În jurul orei 23:40, conform autorităţilor, erau distruse circa 45 de hectare. "Cauza probabilă a incendiului a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat”, conform sursei citate.

Un incendiu asemănător s-a produs în urmă cu circa două săptămâni, în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, în zona Vadu. Atunci, circa 120 de hectare de teren au fost distruse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel