Președintele Franței Emmanuel Macron a spus că din cauza incendiului care a afectat Catedrala Notre Dame, campania electorală pentru alegerile europarlamentare a fost suspendată.
'Vom reconstrui Notre-Dame', a promis preşedintele francez, Emmanuel Macron, după incendiul care a devastat luni catedrala simbol al arhitecturii gotice, suscitând o vie emoţie în Franţa şi în lumea întreagă, relatează AFP.
Catedrala Notre Dame din Paris este cel mai popular monument al Franței fiind chiar mai căutat decât Turnul Eiffel. Catedrala nu este nici cea mai mare, cea mai înaltă sau cea mai veche catedrală din lume, dar este una dintre cele mai frumoase. Construită în stil gotic domină nu doar râul Sena, cât și istoria Franței. Se pune că pe locul în care a fost construită catedrala în Antichitate, romanii au ridicat un templu dedicat lui Jupiter.
În plus, aici a fost construită și o bazilică închinată Sfântului Ștefan. Cel care a propus ridicarea unei astfel de catedrale a fost Maurice de Sully, episcop de Paris acum 900 de ani. Construcția catedralei a durat aproximativ 180 de ani. În anul 1790, catedrala Notre Dame a fost victima Revoluției franceze, când o bună parte din icoane au fost distruse. Tot în acea vreme, două dintre cele trei clopote de la catedrala Notre Dame au devenit faimoase prin carea Cocoșatul de la Notre Dame, care au fost distruse. Singurul care a scăpat a fost marele clopot Emmanuel, care poate fi auzit și azi, din când în când. În secolul XIX, monumentul a fost restaurat de unul dintre cei mai faimoși arhitecți ai Franței.
Catedrala Notre Dame din Paris este chintesența artei franceze medievale, fiind un simbol al istoriei religioase a Franței.
Vezi și: Mesajul Iranului către francezi după ce Catedrala Notre Dame a fost făcută scrum
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit