Incendiu uriaș în Palma de Mallorca. 500 de persoane au fost evacuate / video
Un incendiu de pădure uriaș din La Palma a distrus 140 de hectare de pădure de pini, 11 case, iar peste 500 de persoane au fost evacuate, după cum a raportat noul președinte al Insulelor Canare, Fernando Clavijo, presei de la Cecopin.
Numărul evacuaților ar putea ajunge la o mie în următoarele ore având în vedere înaintarea incendiului din cauza vântului. Clavijo a spus însă că „dacă vremea este bună” incendiul ar putea fi controlat în timpul zilei, deși a avertizat că e nevoie de prudență în acest sens, întrucât vântul este foarte schimbător și sunt așteptate rafale foarte puternice care ar putea face stingerea mai dificilă, conform Canarian Weekly.
Incendiul a izbucnit la primele ore ale acestei dimineți în zona pădurii urbane Puntagorda, în vestul orașului La Palma, iar în prezent e ridicat la nivelul de urgență 2 de către Cabildo.
Guvernul a activat Planul Special de Protecție Civilă și Atenție de Urgență din cauza Incendiilor de Pădure din Insulele Canare (INFOCA), care include desfășurarea mai multor resurse și evacuarea rezidenților din zonele ce le amenință siguranța.
Guvernul a raportat că incendiul afectează municipalitatea Puntagorda, care include culturi, zone cu tufișuri și pini, și se extinde către case și vehicule rezidențiale, fapt ce a cauzat evacuarea.
Declanșarea incendiului a avut loc în vecinătatea autostrăzii LP-1 la punctul kilometric 76.
Până acum au fost evacuate unele case din localitate și un adăpost, în timp ce locuitorii căminului de vârstnici a municipalității sunt ținuți în interior în așteptarea instrucțiunilor în funcție de evoluția incendiului.
Crucea Roșie a înființat o unitate în Tijarafe pentru cazarea și asistența evacuaților și înființează o alta în centrul sportiv municipal Severo Rodríguez din Los Llanos de Aridane.
Până în prezent, resursele de teren de la Cabildo La Palma, BRIFOR (Comisia Silvică), EIRIF (Guvernul Insulelor Canare), Detașamentul de Pompieri La Palma, Serviciile de Urgență (SUC), Corpul General de Poliție al Insulelor Canare, Guardia Civil, Poliția Locală și Crucea Roșie sunt toate implicate în operațiunea de urgență. Capabilitățile aeriene au fost deja activate și sunt în drum spre insulă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News