Incendiu puternic la o pensiune din Drobeta Turnu Severin, mai multe persoane au fost evacuate
Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineaţă, la o pensiune din municipiul Drobeta Turnu Severin, iar angajaţii restaurantului de la parterul imobilului, dar şi mai mulţi turişti care se aflau în camerele de la etajul întâi al clădirii au fost evacuaţi, fără a exista răniţi.
Pompierii care intervin pentru lichidarea incendiului izbucnit la o pensiune din Drobeta Turnu Severin au cerut sprijin socităţilor private, iar la faţa locului au ajuns alte şase autospeciale, în condiţiile în care incendiul se manifestă violent, extinzându-se cu repeziciune, informează Mediafax.
Şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Constantin Florea, a spus că incendiul a izbucnit la acoperişul clădirii şi s-a extins cu repziciune, cuprinzând şi mansarda imobilului. Circulaţia rutieră a fost oprită de poliţişti, pe Bulevardul Carol, în zona Tribunalului Mehedinţi, întrucât strada este îngustă, iar autospecialele de intervenţie ajung cu greu la locul incendiului.
Incendiul la pensiunea aflată pe strada George Coşbuc numărul 24 din Drobeta Turnu Severin a izbucnit în jurul orei 8.00, la faţa locului fiind trimişi 27 de pompieri cu patru autospeciale cu apă şi spumăişti. Pompierii i-au evacuat din clădire pe angajaţii restaurantului de la parterul imobilului, dar şi mai mulţi turişti care se aflau în camerele de la etajul întâi al clădirii, fără a exista răniţi. De asemenea, din imobil au fost scoase trei butelii din cauza pericolului de explozie. Pensiunea are aproximativ 20 de camere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News