Data publicării:

Lovitură pe litoralul românesc. Ați văzut ce s-a întâmplat cu nisipul?! Abia în 300 de ani se rezolvă problema / video

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
arhivă
arhivă

Constantin Cîrlan, operator pe litoral, a vorbit despre lovitura care s-a dat pe litoralul românesc.

VEZI ȘI: Ce a pățit Alin Bucur, investitor român, e de noaptea minții! Dacă acesta e stat de drept, dacă aceasta e România pentru care au murit oameni la Revoluție...

Constantin Cîrlan, operator pe litoral, a vorbit despre problemele create de lărgirea plajelor, afirmând că materialele utilizate nu sunt potrivite pentru o plajă destinată relaxării și confortului turiștilor. Și cine a fost în ultima perioadă pe litoralul românesc a văzut că sunt multe porțiuni unde nu se poate merge, sub nicio formă, în picioarele goale. 

Constantin Cîrlan a descris suprafața plajei ca fiind extrem de dură, cu scoici care formează un strat compact, greu de erodat chiar și în câteva sute de ani. Operatorul susține că, în loc să se aducă nisip de calitate din larg, autoritățile ar fi optat pentru materiale mai accesibile, colectate de aproape, ceea ce a dus la un rezultat neplăcut și nepotrivit pentru o plajă destinată turiștilor. Constantin Cîrlan critică faptul că nisipul care acoperă acum o parte din plajele din Mamaia este dur și plin de scoici, creând un disconfort evident pentru vizitatori. 

„Lovitura s-a dat cu înnisiparea plajei. Nu poți să înnisipezi așa. Oare n-a verificat nimeni caietul de sarcini când s-a făcut înnisiparea?! Cu ce materiale trebuia să înnisipeze? Ăsta e bitum! Calci pe jos și cu stoica aia se face bitum. Ca să se macine stoica ar trebui să treacă cel puțin 300 de ani. Putea să se aducă nisip de calitate. Dar au preferat, probabil, să ia nisip aproape de țărmul mării, unde era scoică, decât să se ducă cu barjele la nu știu câți kilometri... era mai scump. Nu știu cine a făcut recepția, nu știu cine a făcut plata, cert este că oamenii sunt nemulțumiți când vin și calcă pe beton. Acolo se face beton. S-au tot chinuit să are, dar n-ai ce să faci. Până scoica aceea nu se face praf... noi am pierdut plaja”, a zis Constantin Cîrlan. 

Operatorul compară plajele actuale cu cele din trecut, când nisipul era fin și atractiv pentru turiști.

„Pe vremuri, înainte de înnisiparea plajei, nisipul era fin. Știți cum este acum? Este ceva mai bine decât șoselele din România, adică măcar nu are gropi. Dar ca duritate... după două-trei săptămâni de călcat... la fel se face”, a mai spus Constantin Cîrlan. 

Probleme în execuția proiectului și nemulțumirile turiștilor


Declarațiile lui Constantin Cîrlan scot în evidență o serie de probleme ce ridică semne de întrebare asupra modului în care a fost gestionat proiectul de reabilitare a plajelor. Dacă materialele au fost alese pentru a reduce costurile, rezultatul este unul departe de a satisface nevoile și confortul turiștilor. Situația actuală a plajelor, cu suprafețe dure, presărate de scoici și nisip de proastă calitate, afectează nu doar experiența turiștilor, ci și imaginea litoralului românesc, într-un moment în care competiția din regiune este tot mai acerbă.

VEZI ȘI: Litoralul românesc, sub asediu. De ce până și prețul unui șezlong a explodat. Un administrator de plajă rupe tăcerea și dezvăluie ce se întâmplă cu turismul din țara noastră

Cazul plajelor nisipate pe litoralul românesc arată o lipsă de responsabilitate în execuția proiectelor de reabilitare, dar și un dezinteres pentru nevoile celor care frecventează aceste plaje. În loc să se investească în nisip de calitate și în refacerea corespunzătoare a litoralului, lucrările par să fi fost realizate rapid și cu compromisuri în privința calității. Constantin Cîrlan avertizează că, fără o intervenție serioasă, „noi am pierdut plaja” – o afirmație care pune sub semnul întrebării modul în care România își valorifică resursele turistice și potențialul litoralului de a deveni o destinație de top.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel