Incendiu pensiune Buzău. Zeci de persoane evacuate
Un incendiu pe o suprafaţă de circa 500 de mp a izbucnit, miercuri dimineaţa, la o pensiune din localitatea buzoiană Ciuta, 14 persoane - 12 turişti şi doi angajaţi - fiind evacuate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, slt George Creţu, pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere şi o autospecială de intervenţie-salvare la înălţime.
"Până la sosirea pompierilor, cei care erau în interior, 14 persoane - 12 turişti şi doi angajaţi - erau evacuaţi. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa 500 de mp, în mare parte din material lemnos", a declarat, pentru Agerpres, George Creţu.
Potrivit sursei citate, incendiul a fost localizat, nefiind posibilităţi de propagare, şi se acţionează pentru stingerea acestuia, cea mai mare parte a clădirii fiind mistuită de flăcări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News