Incendiu pe 30 de hectare de vegetaţie la Vatra Dornei
O suprafaţă de aproximativ 30 de hectare de vegetaţie a ars într-un incendiu în noaptea de duminică spre luni la Vatra Dornei, cel mai probabil din cauza unui grătar nestins, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Grupa operativă a ISU Suceava, condusă de inspectorul şef, col. Ion Burlui, detaşamentele de pompieri Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc şi Garda de intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Direcţiei Silvice (DS) Suceava, jandarmi, poliţişti, militari de la unitatea militară de vânători de munte din Vatra Dornei şi 400 de lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit în municipiul Vatra Dornei pe Dealul Bârnărel, scrie Agerpres.
La faţa locului au fost prezenţi şi prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, în calitate de şef al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, directorul general al RNP, Valerian Solovăstru şi directorul DS Suceava, Mihai Miheţiu.
În incendiu au ars o parcelă de plantaţie, aparţinând Consiliului local Vatra Dornei şi o parcelă cu material lemnos, aparţinând Ocolului Silvic Vatra Dornei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la fondul forestier aflat în imediata apropiere. Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de vântul puternic şi de cantitatea mare de resturi de exploatare care erau foarte uscate.
S-a intervenit cu şapte TAF-uri, 30 de drujbe, 20 de motopompe şi mijloace de primă intervenţie. Au ars aproximativ 30 de hectare de resturi de exploatare şi litieră din fondul forestier, iar incendiul a izbucnit din cauza unui foc deschis în spaţii deschise. Echipaje de pompieri şi lucrători ai DS Suceava supraveghează zona, acţionând, totodată, pentru lichidarea ultimelor focare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News