Pompierii s-au luptat mai mult de 14 ore cu flăcările izbucnite duminică seara în mall-ul Winter Cherry din Kemerovo, oraş industrial în vestul Siberiei.
Ieşirile de urgenţă au fost blocate şi există dovezi de încălcări şi ale altor măsuri de siguranţă care 'au condus la consecinţe grave', a informat Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei care a anunţat deschiderea unei anchete penale.
Martori la incendiu au explicat la televiziunea rusă că nu au auzit alarmele de incendiu care trebuiau să funcţioneze în mod normal.
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe victimelor şi a promis ajutor din partea statului. Premierul Dmitri Medvedev a anunţat că familiile victimelor vor primi un milion de ruble (17.500 de dolari).
Anchetă în Rusia
Autorităţile au reţinut mai multe persoane pentru a fi chestionate, printre care şi persoana care închiria spaţiul unde s-a declanşat incendiul, precum şi directorul societăţii care administra centrul comercial.
Autorităţile din regiunea Kemerovo au decretat trei zile de doliu.
Anchetatorii investighează dacă incendiul ar fi putut fi declanşat de adolescenţi care, potrivit unui martor, ar fi dat foc unor cuburi din spuma poliuretanică într-o zonă de joacă, a informat portalul de ştiri Sibdepo.
Flăcările s-ar fi răspândit rapid din cauza materialelor de construcţie de calitate slabă, precum materiale plastice ieftine, au afirmat anchetatorii. Mall-ul a fost deschis în urmă cu cinci ani, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video