Incendiu la o hală Sanex, în Cluj. 20 de persoane au fost evacuate
20 de persoane evacuate în urma unui incendiu izbucnit într-o hală a producătorului de plăci ceramice Sanex din Cluj.
Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate după ce un incendiu a izbucnit într-o hală a producătorului de plăci ceramice Sanex, a anunţat, marţi dimineaţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.
'Două autospeciale, o platformă pentru intervenţii şi salvări de la înălţimi şi un echipaj SMURD au fost alertate în cursul nopţii trecute ca urmare a unei solicitări cu privire la izbucnirea unui incendiu într-o hală de producţie a unui operator economic situat pe strada Beiuşului din municipiul Cluj-Napoca.
Astfel, după înregistrarea apelului pe numărul unic pentru urgenţe 112, în jurul orei 3,50, la faţa locului au fost evacuate aproximativ 20 de persoane de pe locul de muncă, până la sosirea pompierilor, iar personalul cu atribuţii privind prima intervenţie în cadrul operatorului economic a intervenit cu mijloace de primă intervenţie, limitând extinderea flăcărilor mai departe de un palet încărcat cu materie primă', se arată într-o informare a ISU Cluj.
Nu a fost nicio persoană afectată de incendiu.
'Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar din cercetările preliminare se pare că focul a pornit de la un echipament al instalaţiei de alimentare cu gaze naturale', se mai arată în aceeaşi informare, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News