Incendiu într-un bloc din Suceava. Zeci de persoane evacuate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Foto simbol
Foto simbol
Joi, 29 martie, într-un bloc din Suceava a izbucnit un incendiu în urma căruia au fost evacuate zeci de persoane, dintre care două au fost intoxicate cu fum.

O garsonieră a ars, câteva zeci de persoane au fost evacuate, iar două sunt intoxicate cu fum, după ce, joi, pe scara blocului în care locuiau a izbucnit un incendiu, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, un incendiu puternic a izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc de pe strada Privighetorii din cartierul Burdujeni, iar holurile de la etajele III şi IV au fost cuprinse de fum.

Pompierii care au intervenit la faţa locului au evacuat 22 de persoane, din care patru minori, de la etajele III şi IV, iar alte 20 de persoane, de la nivelurile inferioare, au ieşit singure din bloc.

Doi dintre locatari s-au intoxicat cu fum şi li s-a acordat primul ajutor medical, fără a necesita transportul la spital.

Garsonieră distrusă în totalitate


Potrivit primelor evaluări, garsoniera în care a izbucnit incendiul a fost distrusă în totalitate, inclusiv bunurile aflate în interior. 

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale Detaşamentului de pompieri Suceava şi o ambulanţă SMURD, sprijinită de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.

Conform primelor verificări efectuate, se pare că incendiul a fost provocat intenţionat. 

actualizare...

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel