Incendiu devastator într-un bloc din Nisa. Cel puţin șapte oameni au murit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
Un incendiu devastator a cuprins un imobil din Nisa, Franța.

Cel puţin şapte oameni, între care un copil, au murit în cursul nopţii, după ce o clădire a fost distrusă de flăcări, în cartierul Moulins din Nisa, au spus joi pompierii, transmite Agerpres, care citaţi de AFP.

Cauzele incendiului, încă necunoscute


Cauzele incendiului sunt încă necunoscute. Flăcările s-au declanşat la etajul al şaptelea al unui bloc din cartierul Moulns. În ciuda mijloacelor importante mobilizate pentru a stinge incendiul, "din nefericire şapte persoane au decedat în acest incendiu", au declarat salvatorii.

33 de persoane au fost evacuate. Mobilizare amplă a pompierilor


Totodată, o persoană care reprezenta "o urgenţă absolută" a fost transportată la spital, iar alţi doi oameni spitalizaţi sunt consideraţi cazuri de "urgenţă relativă". La sosirea lor la faţa locului, salvatorii s-au confruntat cu un "violent incendiu într-un apartament", la etajul al şaptelea al imobilului. Aceștia au efectuat "trei operaţiuni de salvare cu scara" aeriană. 33 de persoane au fost scoase din zona incendiului. În total, 25 de autospeciale şi 72 de pompieri s-au deplasat la faţa locului pentru stingerea incendiului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel