Încăierare în aer - VIDEO. Un avion, forțat să aterizeze de urgență
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
O aeronavă a fost forţată să se întoarcă din drum din cauza unei încăierări între pasageri.

Un bărbat turbulent, care şi-a dat jos o parte din haine într-un un zbor cu destinaţia Singapore, a determinat avionul să se întoarcă în Australia, a informat marţi presa locală, citată de DPA. Bărbatul a fost arestat după ce zborul companiei Scoot a aterizat pe Aeroportul Internaţional din Sydney luni seara, a declarat poliţia federală australiană pentru televiziunea publică ABC.

Avionul companiei aeriene low-cost făcea ruta Coasta de Aur (Australia) - Singapore când doi bărbaţi au început o altercaţie. Un filmuleţ făcut de călători şi postat online arată un bărbat care încearcă să-i pună mâna în gât celuilalt, înainte ca echipajul şi alţi pasageri să intervină pentru a-i separa. Un bărbat poate fi văzut certându-se cu un însoţitor de zbor, rupându-şi brusc tricoul şi atacând apoi o altă persoană. Mai mulţi pasageri îl prind apoi pe atacator şi îl imobilizează pe culoarul dintre scaune, legându-i mâinile şi picioarele.

VIDEO

Un pasager a povestit pentru ABC că unul dintre bărbaţi băuse mult şi cam la 20 de minute după decolare a devenit agresiv. O purtătoare de cuvânt al companiei Scoot a precizat pentru ABC că bărbatul a părut să se comporte normal în timpul decolării, apoi a început să deranjeze pasagerii din jur. În încercarea de a dezamorsa situaţia, însoţitorii de zbor l-au mutat şi nu i-au mai servit alcool. Potrivit purtătoarei de cuvânt, după aproximativ două ore de zbor, bărbatul a lovit o persoană, iar cei doi au început să se încaiere, înainte ca pasagerul care a pornit cearta să poată fi imobilizat. Pilotul a decis sa se întoarcă şi să aterizeze la Sydney. Poliţia nu a precizat dacă bărbatul certăreţ va fi sau nu pus sub acuzare pentru comportamentul său.

Citește și:

Avion cu pasageri, aterizare de urgență în România. Probleme tehnice grave

Cel mai lung zbor din lume: Singapore - New York

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel