Data publicării:
Încă un lider USR vrea la guvernare. Conflicte în partidul lui Barna
Deputatul USR a declarat că este unul dintre liderii partidului care "nu s-a opus complet ideii de intrare la guvernare" a USR.
Deputatul USR Tudor Benga, membru în Biroul Naţional de conducere al formaţiunii politice, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că este unul dintre liderii partidului care "nu s-a opus complet ideii de intrare la guvernare" a USR, subliniind că există o serie 12-15 proiecte de legi, care ar putea fi adoptate înainte de investirea noului guvern şi care ar trebui să reprezinte precondiţii în acest sens, scrie Agerpres.
"Nu am fost printre liderii de partid care s-au opus complet ideii de intrare la guvernare. Poziţia mea, pe care am exprimat-o din capul locului, la o şedinţă cu partenerii de la PLUS, de acum două săptămâni, când am început să tratăm subiectul, a fost şi m-am exprimat cât se poate de clar pentru nevoia de a implementa o serie de 12-15 condiţii premergătoare, care, din punctul meu de vedere, mai departe, puteau să lase uşa deschisă pentru o eventuală intrare la guvernare. Aceste 12-15 condiţii sunt proiecte de legi, care puteau fi şi pot fi trecute de Parlament înainte de investirea noului guvern", a afirmat Tudor Benga.
Conform acestuia, este vorba de "proiecte sistemice" "de tot ceea a ţinut de agenda principală de schimbări necesare pe scena politică şi a statului român", cum aste cel privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, eliminarea, reducerea semnificativă a pragurilor de semnături şi reprezentarea corectă a Diasporei, iniţiativa "Fără penali în funcţii publice", pensiile speciale şi eliminarea lor de facto sau atacul la Justiţie (secţia specială, recursul compensatoriu).
"Am spus-o la discuţiile interne"
"Deci, pentru toate aceste lucruri, o bună parte din stricăciunea majoră pe care PSD a făcut-o la funcţionarea statului, dar discutăm şi despre măsurile de a reaşeza aparatul administrativ şi statul pe bazele corecte. Am spus-o la discuţiile interne - scopul nostru a fost şi trebuie să fie să obţinem implementarea acestor proiecte şi că nu ar trebui să închidem complet uşa posibilităţii intrării la guvernare", a spus deputatul USR.
În context, el a menţionat, referitor la revenirea la alegerilor primarilor în două tururi de scrutin, că acesta poate fi adoptat în maximum 10 zile, subliniind că nu contează care dintre cele patru proiecte (al USR, PNL, PNL/PDL sau PMP) ar trece de Parlament, fiind "o modificare vitală, prima şi cea mai importantă dintre modificările electorale, care ar avea efect asupra întreg spectrului electoral, la nivel de comunităţi locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News