Încă două persoane au murit din cauza pneumoniei
Două paciente diagnosticate cu pneumonie şi un bărbat care suferea de cancer şi a contactat virusul gripal au decedat, săptămâna trecută, în judeţul Bistriţa-Năsăud, a declarat marţi, pentru AGERPRES, şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Anca Andriţoiu.
Decesul cauzat de gripă a fost raportat de Institutul Naţional de Sănătate Publică la mijlocul săptămânii trecute.
Celelalte două decese au survenit, pe fondul pneumoniei, la o femeie de 47 ani, care era diagnosticată şi cu obezitate, şi la o femeie de 64 ani, care avea probleme cardiace.
Potrivit datelor publicate marţi pe site-ul DSP Bistriţa-Năsăud, în intervalul 4-10 martie, numărul virozelor respiratorii raportate a fost mai mic decât în săptămâna precedentă. Numărul cazurilor de gripă a fost mai mic cu 14, cel al pneumoniilor mai mic cu 11, iar cel al infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare a scăzut cu 151.
Din totalul pacienţilor, 94 au necesitat spitalizarea.
Cele mai afectate grupe de vârstă au fost cele între 5-14 ani şi 15-49 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News