Data actualizării:
Data publicării:

Inaugurarea construcției Casei Francofoniei. Klaus Iohannis: ”Până ne-am organizat, deja a ieșit cu construcția din pământ”

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Președinția României
Sursă foto: Președinția României

Președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs cu ocazia inaugurării construcţiei Casei Francofoniei. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut un discurs cu ocazia inaugurării construcţiei Casei Francofoniei de la Politehnica București.

Iată mai jos discursul președintelui:

”Mulțumesc, domnule Rector al Universității Politehnica București, pentru invitația de astăzi. Este un eveniment memorabil și îmi face mare plăcere că am reușit să ajung aici.

Domnule ministru al educației,
Domnule ministru al culturii,
Excellences, mesdames et messieurs ambassadeurs, 
Onorabili rectori,
Dragi studenți de la noi și de peste tot, 
Doamnelor și domnilor,
Stimați invitați, 

Am inaugurat astăzi, împreună, lucrările la Casa Francofoniei. Este într-un fel spus, fiindcă avem un constructor care lucrează așa de repede că până ne-am organizat deja a ieșit cu construcția din pământ, dar eu cred că momentul marcării este la fel de important și este un moment important din viața comunității academice a Universității Politehnica București, dar și un act cu o încărcătură simbolică deosebită. 

Clădirea pe care o ridicați în acest loc este o dovadă că valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o prețioasă moștenire, dar și o resursă care stimulează noi și noi energii. Fructificarea potențialului tinerei generații, prețuirea diversității, a libertății și a democrației, toate acestea constituie platforma pe care se sprijină proiectele și angajamentele noastre pentru viitor. 
În campusul politehnicii bucureștene învață peste 4000 de studenți din țări care fac parte din Organizația Internațională a Francofoniei. Este dovada cea mai bună că Francofonia Viitorului este direct legată de educația tinerilor, care facilitează întâlnirea unor identități diferite și care generează solidaritatea pentru proiecte comune. 

România, fidelă angajamentului francofon

De aproape trei decenii, România și mișcarea francofonă universitară din țara noastră își probează concret angajamentul pentru valorile păcii, ale dialogului pașnic dintre culturi și ale respectului drepturilor fundamentale ale omului.

Din păcate, valorile noastre sunt în aceste zile sub asediu. Țara noastră este fundamental, energic și deplin implicată în apărarea lor. Ucraina, stat observator al Organizației Internaționale a Francofoniei, este victima unei agresiuni militare larg condamnate de comunitatea internațională. 

Alături de partenerii și aliații noștri, ne aflăm în prima linie a solidarității față de poporul ucrainean. Luăm foarte în serios, atât la nivelul autorităților, cât și la nivelul sectorului asociativ și de voluntariat, rolul nostru în a ușura situația celor nedrept loviți de acest război cumplit. 

Oferim adăpost celor care fug din calea războiului și protecție tuturor celor care o solicită, am înființat și operaționalizat centrul de gestionare și distribuire a sprijinului umanitar internațional destinat populației ucrainene greu afectate de agresiunea Rusiei.

Elevii și studenții ucraineni care vin la noi au posibilitatea de a se înscrie în sistemul de învățământ din România.

Domeniul educației în ansamblul său are o contribuție importantă la efortul național de găzduire a refugiaților, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenți din Ucraina. 

Sunt convins că studenții ucraineni se vor integra rapid  în comunitățile academice din România. Vor avea astfel oportunitatea să își continue și să își desăvârșească pregătirea universitară, pentru a fi de folos poporului lor. 

Sunt încredințat că universitățile noastre vor demonstra că nimic nu este mai puternic decât forța solidarității și nimic nu poate să biruie voința popoarelor de a fi libere și prospere.

Vă mulțumesc și vă doresc mult succes tuturor!”. 

Hub regional francofon, lansat la Universitatea POLITEHNICA din București

Universitatea POLITEHNICA din București a demarat , astăzi,  un nou proiect dedicat studenților francofoni , proiect ce constă în construcția unui amplu edificiu ce va fi denumit generic Casa Francofoniei din România.  Noua construcție, în suprafață de 795 m2 și o capacitate de 334 locuri de cazare, va fi amplasată pe un teren de 5730 m2 din Campsul Studențesc Regie și are ca termen final de execuție anul 2024 . 

Universitatea POLITEHNICA din București, cu susținerea Președintelui României, Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, a așezat astăzi, 16 martie, piatra de temelie la Casa Francofoniei în România. Acest nou edificiu își propune să devină un hub cultural regional care să crească oportunitățile de mobilitate ale studenților și cercetătorilor francofoni, printr-o abordare inovatoare. Proiectul va oferi tinerilor din întreaga lume , și care aleg să studieze în România , locuințe de calitate și condiții optime de studiu în cel mai mare campus studențesc din țară.

Casa Francofoniei va găzdui evenimente culturale și științifice menite să promoveze performanța și să sprijine tinerii studenți și cercetători. În cadrul ei vor fi organizate expoziții de artă, festivaluri de teatru, film, literatura, precum și evenimente dedicate studenților - sesiuni de training, dezbateri publice și concursuri. Toate aceste evenimente vor contribui la consolidarea imaginii României în spațiul francofon și la crearea unui nucleu capabil să atragă tinerele talente.

În aceeași măsură, Casa Francofoniei va oferi sprijin social studenților și cercetătorilor internaționali pentru a le permite să își continue studiile în România în condiții favorabile, într-un mediu participativ în care întâlnirile dintre rezidenți să poată da naștere unor proiecte colective care să vizeze teme artistice, culturale, ecologice, umanitare, academice sau științifice.

Alături de Președintele României și reprezentanții comunității academice din cadrul UPB, la eveniment au participat ambasadori și membri ai mai multor ambasade francofone (peste 40), reprezentanți ai organizațiilor francofone din țară, ai Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România, precum și personalități reprezentative din cadrul a 38 de universități din țară.

 „Este o perioadă în care promovarea solidarității și cooperării în mediul internațional sunt extrem de importante, iar Casa Francofoniei este menită să facă exact acest lucru - să treacă peste granițe, să atragă tineri talentați în România, să promoveze francofonia în mediul academic și de cercetare, chiar și peste granițele țării. Este încă o inițiativă a comunității noastre care indică spre rolul mai amplu pe care îl are universitatea, anume acela de a influența pozitiv societatea, chiar și dincolo de sala de curs, iar perioada complicată prin care trecem la nivel internațional face ca momentul lansării acestei inițiative să fie și mai potrivit, pentru că impactul devine și mai vizibil. Astăzi așezăm piatra de temelie unei inițiative care le va oferi tinerilor un orizont profesional și cultural mult mai amplu. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru dedicația de care au dat dovadă” a declarat , cu ocazia lansării proiectului , Mihnea Costoiu, Rectorul Universității POLITEHNICA din București. 

Ambasada Franței în România estimează că în România sunt aproximativ trei milioane de cetățeni vorbitori de limba franceză, printre care 1,5 milioane sunt elevi. Franceza își păstrează  statutul de a doua cea mai vorbită limbă din țară (sursa: MAE), iar statisticile indică faptul că locul important pe care francofonia îl ocupă în România va rămâne constant și în viitor.

Descrierea proiectului

Casa Francofoniei va avea sediul în campusul Universității POLITEHNICA din București, în cadrul unui nou cămin dedicat studenților.  Noua construcție face parte din strategia UPB de dezvoltare și modernizare a Complexului Studențesc Regie care are ca obiectiv principal crearea unui ansamblu sustenabil și atractiv pentru asigurarea unei experiențe studențești de calitate, cu toate atributele aferente: studiu, relaxare, socializare și organizarea de evenimente și festivități.

Clădirea va fi construită pe parcursul a doi ani, urmând ca , în 2024, noul edificiu să reprezinte un element de referință pentru complexul studențesc și împrejurimi. Cu o capacitate de 334 locuri de cazare amenajate la standarde înalte de calitate, clădirea va avea suprafața de 795 m2 și va fi construită pe un teren de 5730 m2. 

Casa Francofoniei va beneficia de 100 de locuri de cazare, studenții francofoni având acces la toate serviciile și spațiile publice de care va dispune clădirea: săli de conferință și de lectură, bibliotecă, restaurant și spații verzi amenajate pentru relaxare și activități sportive.

Avem convingerea că această inițiativă va întări poziția României în regiune – atât în termeni de educație, cât și în ceea ce privește expunerea internațională a țării. Prin Casa Francofoniei, România va avea oportunitatea nu doar să ofere cetățenilor din țară posibilitatea de a se dezvolta profesional prin educație de calitate, încurajând multilingvismul și diversitatea, ci și să atragă tineri francofoni talentați din întreaga lume.

Găzduirea Casei Francofoniei în campusul UPB reprezintă o onoare pentru comunitatea academică a universității, inițiativa înscriindu-se pe direcția promovată de a construi lumea de mâine, o lume incluzivă și durabilă, construită în jurul unor valori puternice: toleranță, solidaritate, dialog între culturi și pace. Din perspectiva inițiativelor de promovare internațională a României, dinamismul spațiului francofon asigură oportunități numeroase atât în consolidarea imaginii de țară, cât și în atragerea de tinere talente sau diversificarea cooperărilor cu instituții și companii din întreaga lume, se arată într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel