Am afirmat că situația este gravă, pentru că, deși România este o țară mică în economia mondială, este conectată la toate, la absolut toate fluxurile internaționale de capital, de informații, de materie primă, de alimente, de orice, pentru că trăim într-o economie globală, facem parte dintr-o piață unică europeană. Acest lucru înseamnă că asupra noastră vor veni efectele indirecte ale acestei căderi pe care economia mondială o are. 

Am considerat că nu suntem într-un caz unic, particular. Este o situație pe care istoria economică o cunoaște. Trebuie trecut la un nou concept de conducere a economiei, pe care o putem numi economie de război, care presupune un accent extraordinar de puternic și rapid pe obținerea unei independențe cât mai mari din punct de vedere energetic și alimentar prin resursele proprii pe care le avem. 

”Economia de război” se referă la practicile economice excepționale implementate în anumite perioade istorice de tulburări puternice. Obiectivul său este de a menține activitățile economice esențiale pentru o țară, autosuficiența, garantarea producției alimentare și controlul economiei din punct de vedere al eliminării oricăror practici de monopol sau speculă.

Unora, li s-a părut dacă nu absurdă măcar exagerată opinia conform căreia  condițiile de atunci ne-ar fi obligat să trecem  la o economie de război. S-a mers pe ideea că situația nu este atât de gravă, că sunt doar momente izolate ale crizei sau că România nu ar avea prea mult de suferit. 

Realitatea a dovedit însă contrariul. Invazia Rusiei nu a fost doar un moment izolat și controlabil ci declanșarea unui violent război pe termen lung, cu imense pierderi umane și materiale care a marcat întreaga situație geopolitică. România a devenit o adevărată victimă colaterală nu doar cu pierderi importante din punct de vedere economic dar și un real pericol pentru viața locuitorilor din zonele dunărene afectate de atacurile cu drone rusești.

Situația a devenit însă mult mai gravă și mai periculoasă la nivel global după atacul terorist Hamas asupra Israelului și a declarării stării de război.

Contextul internațional este extrem de fragil din punctul de vedere al stabilității și al predictibilității,

În Statele Unite situația economică alunecă spre o posibilă recesiune  pe fundalul unor tensiuni politice și a dificultăților de consens la nivelul Senatului pe problema susținerii la cote mai înalte a sprijinului pentru Ucraina, Uniunea Europeană trece prin cele mai dificile momente de după 1990 atât pe problemele protecționiste greu de rezolvat pe de o parte între Franța și Germania iar pe de altă parte Statele Unite, pe problemele dificultăților aplicării la termen a obiectivelor Green Deal dar, mai ales pe problemele dezvoltării pozițiilor politice suveraniste în urma alegerilor din unele țări și ale opoziției ungaro-poloneze într-o arie mai mare dec probleme privind migrația, energia, agricultura.

La nivel global, problemele lanțurilor valorice relative la componentele IT sunt încă nerezolvate, BRICS câștigă teren mai ales pe sfera valutară iar prețul petrolului a devenit un instrument politic prin înțelegerile producătorilor ruși și saudieni.

De o gravitate extremă este  inflamarea periculoasă a situației din Marea Neagră, atât militar cât și al siguranței transportului de mărfuri.

În acest context extrem de nesigur, conflictul izraelian poate deveni în orice moment un conflict cu o mai largă extindere zonală, antrenând Iranul sau chiar Turcia.

Nu se mai poate subestima contextul de o gravitate extremă, cel mai periculos după cel de al doilea război mondial căruia, din păcate, îi suntem contemporani.

Lumea se schimbă rapid și dramatic.

Luarea de măsuri cu caracter excepțional devine o politică necesară și urgentă pentru a preveni și pentru a se pregăti  în vederea contracarării unor posibile situații critice, posibil chiar de violență militară.

Consider că astfel de măsuri sunt absolut necesare acum în România, ele trebuie să devină o dovadă a responsabilității pe care guvernanții au datoria să o aibă față de prezentul și viitorul națiunii române.

Opinia mea este că România este în acest moment nepregătită, dezarmată aproape în totalitate pentru pregătirea și protecția țării și populației în eventualitatea unor evenimente dramatice cu consecințe economice/militare profund negative asupra condițiilor de viață și de dezvoltare a românilor.

În momentul de față, România este în stare de incapacitate de prevenire și reducere a efectelor negative ale unei destabilizări și degradări a echilibrului global, fiind dezarmată nu prin lipsa unei capacități militare eficiente de ripostă și apărare ci datorită stării precare a economiei .”Înarmarea” României nu poate fi redusă la cumpărarea de avioane, tancuri și submarine . România nu va putea să facă față provocărilor extreme dacă nu se va”înarma” cu o economie structurată pe ramuri industriale moderne, pe ramuri diversificate de procesare a resurselor agricole și pe auto suficiență energetică. 

Este motivul pentru care susțin ideea abordării la nivelul conducerii statului român a unui concept de guvernare care să aibă în vedere pregătirea administrativă și instituțională pentru funcționarea în condiții de maximă gravitate ceea ce s-ar putea numi ”economie de război”.

Principiile funcționării unui astfel de tip de economie sunt, după părea mea, următoarele:

- Valorificarea intensă a resurselor proprii agricole, minerale și energetice pentru realizarea unei independențe de aprovizionare,conform necesităților curente de consum, în proporție de cca. 70% în trei domenii esențiale: alimentar, energetic, medical.

- Sprijinirea și stimularea pe orice căi instituționale și fiscale a capitalului privat românesc care, în condiții de gravitate excepțională devine ”o armă redutabilă” pentru păstrarea stabilității economice și a echilibrului în piața muncii.

- Obținerea prin consens politic a procesului de elaborare și aplicare a unei Strategii Naționale de dezvoltare care să ofere populației imaginea orizontului de dezvoltare. O astfel de strategie este necesară pentru a da populației și mediului economic motivarea și încrederea în puterea și eficacitatea instituțiilor statului, contribuind la stabilitatea socială și politică a țării.

- Atragerea prin politici fiscale și administrative competitive a investitorilor străini, în special mari și forte mari companii multinaționale care prin  arealul lor mondial de activitate nu sunt afectate de crize sau conflicte zonale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News