În ziua când se dă startul Campionatului Mondial, România înfruntă Republica Moldova. Iordănescu: Vor fi schimbări, aşteptaţi-vă la asta
Naţionala României dispută un meci amical contra Republicii Moldova, la Chişinău, în ziua în care în Qatar are loc meciul de deschidere al Campionatului Mondial.
"Vreau să mai primim răspunsuri în ceea ce îi privește pe cei tineri, iar pentru cei care deja reprezintă certitudini pentru națională este încă o oportunitate să pregătim împreună un joc.
Avem nevoie de o victorie ca să încheiem anul în mod pozitiv și să putem face o analiză complexă pe tot ceea ce a însemnat anul calendaristic. Este foarte important să terminăm acțiunea, să avem un tablou complet.
E important ca tinerii care au dat semne bune - iar Dennis și Moruțan sunt printre ei și mai pot da nume - să înțeleagă corect mesajele noastre, să își însușească corect ceea ce s-a spus pozitiv despre ei, să nu cadă în capcana de a ne entuziasma rapid, să avem răbdare.
Eu îmi doresc cel mai mult să câștigăm tineri jucători. Dacă ei vor înțelege ce au de făcut și dacă alții vor arăta semne pozitive, înseamnă că putem avea măcar parțial reușita acestei acțiuni, când vom trage linie.
Da, vor fi schimbări, așteptați-vă la asta. Au fost multe lucruri bune în special în repriza a doua a meciului cu Slovenia.
Pentru mine e important să uniformizăm reprizele, să nu ne mai împărțim momentele din reprize, să avem constanță, consistență, să eliminăm greșelile individuale, să avem alt curaj pe începuturile de joc, să nu ne clătinăm atât de ușor în funcție de presiunea adversarului și de alte momente.
Dacă voi reuși să accentuez puterea de a lupta, capacitatea de a se sacrifica pentru rezultate, de a da totul, de a nu ceda niciun moment, atunci cu siguranță că vom fi la Euro", a spus Edi Iordănescu, citat de Digisport.
CM Qatar 2022, Program. Când au loc meciurile, orele de disputare și stadioanele
Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar începe pe 20 noiembrie, cu o premieră în istoria competiției: va fi pentru prima oară când campionatul se va desfășura la finalul anului, asta din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii.
La această ediție a CM vor fi 64 de meciuri, echipele fiind împărțite în opt grupe, a câte patru echipe. Primele două echipe clasate în fiecare grupă se vor califica în faza optimilor de finală ale Cupei Mondiale din Qatar.
Fazele grupelor sunt programate în perioada 20 noiembrie – 2 decembrie. Optimile de finală se vor juca în 3-6 decembrie, sferturile se vor disputa pe 9 și 10 decembie, iar seminfinalele, pe 13 și 14 decembrie.
Finala Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar va avea loc pe 18 decembrie, iar finala mică, ce va stabili ocupanta locului 3, se va juca pe 17 decembrie.
Stadioanele pe care se vor desfășura partidele
Atedioanele au o capacitate între 40.000 şi 80.000 de locuri, fiind construite special de statul Qatar pentru CM 2022, designul acestora reflectând aspecte culturale şi istorice ale ţării gazdă.
Cea mai mare arenă este Lusail Stadium, aflată în oraşul Lusail, la 15 kilometri de Doha, capacitatea sa ridicându-se la 80.000 de locuri. Acesta va găzdui partide din toate fazele turneului final, precum şi finala programată la 18 decembrie.
Celelalte arene sunt:
- Al Bayt Stadium (capacitate - 60.000 locuri, oraş - Al Khor),
- Stadium 974 (capacitate - 40.000 locuri, oraş - Doha),
- Al Thumama Stadium (capacitate - 40.000 locuri, oraş - Doha),
- Khalifa Int Stadium (capacitate - 40.000 locuri, oraş - Doha),
- Ahmad Bin Ali Stadium (capacitate - 40.000 locuri, oraş - Al Rayyan),
- Education City Stadium (capacitate - 40.000 locuri, oraş - Al Rayyan),
- Al Janoub Stadium (capacitate - 40.000 locuri, oraş - Al Wakrah).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News