Data publicării:

În Vaslui se montează camere video în sălile de bac, deşi la prima sesiune nu au fost

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
elevi
elevi

Alegeri prezidentiale 2024

Cei 2.000 de elevi din judeţul Vaslui care vor participa la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat vor fi supravegheaţi de camere video, după ce, la prima sesiune din acest an, Inspectoratul Şcolar Judeţean a refuzat să folosească aceste sisteme.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui va introduce sistemul de supraveghere video la examenul de bacalaureat din această toamnă, toate cele peste o sută de săli unde se vor desfăşura probele scrise urmând să fie dotate cu camere web, conectate la o reţea de calculatoare, informează Mediafax.

Reprezentanţii ISJ Vaslui susţin că această metodă de prevenire a fraudării bacalaureatului a fost introdusă abia la sesiunea din toamnă întrucât numărul candidaţilor care susţin examenul este mult mai mic faţă de sesiunea din vară, astfel încât există posibilitatea montării camerelor în toate sălile de examen.

"La sesiunea din vară, nu am avut această posibilitate şi am considerat că este corect ca toţi candidaţii să susţină examenul de bacalaureat în aceleaşi condiţii şi, în consecinţă, nu am montat nicio cameră de supraveghere în sălile de examen. Acum lucrurile se schimbă şi, din ce am discutat cu cei din conducerile centrelor de examen, nu vor fi probleme în a se monta camere video astfel încât să fie prevenită fraudarea bacalaureatului", a declarat, luni, inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Vasile Ursanu.

Potrivit sursei citate, în judeţul Vaslui vor fi şase centre de examen, cu câte 15-20 de săli fiecare, în unele centre urmând să fie montate, cum este cazul celui de la Liceul Pedagogic Bârlad, camere de supraveghere folosite şi în secţiile speciale la alegerile prezidenţiale din decembrie 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel