Data actualizării:
Data publicării:

În Europa granițelor închise, tot România trebuie să stea cu MCV-ul pe cap

Autor: Claudia Țapardel | Categorie: Politica
WhatsApp

"Europa seamănă din ce în ce mai mult cu un butoi de pulbere". O spune europarlamentara PSD Claudia Țapardel într-o analiză politică scrisă pentru dcnews.ro. 

Iată analiza politică scrisă de Claudia Țapardel, pentru dcnews.ro: 

"Concluziile ultimului Consiliu European: Marea Britanie trebuie să rămână în UE, în condițiile pe care le impune Marea Britanie, viitorul Schengen rămâne cel puțin incert, acordul UE-Turcia în privința migrației este pus între paranteze.

Europa seamănă din ce în ce mai mult cu un butoi de pulbere. Austria suspendă unilateral Schengen, Ungaria folosește militari pentru a securiza granița româno-ungară, în același timp scenele pe care le vedem la granița greco-macodoneană au un iz puternic de conflict civil.

În tot acest haos, pare cel puțin nedrept ca România, încă un stâlp de stabilitate regională, să fie supusă controalelor Comisiei Europene sub Mecanismul de Cooperare și Verificare. Mai mult decât atât, MCV-ul, acest brand negativ pentru țara noastră, a fost folosit ani la rândul pentru a ne respinge, totalmente nefondat, accesul la spațiul de securitate Schengen.

Acum pare cel puțin ironic ca România să rămână cu un mecanism care, să fim serioși, ne dăunează grav imaginii, în timp ce prim-ministrul unui stat precum Ungaria, care se înconjoară de sârmă ghimpată, să se comporte, fără nici o repercusiune, într-un mod grav anti-european.

Ce este de făcut?

„Trăim vremuri furtunoase și impredictibile” spunea președintele Consiliului European Donald Tusk pe 19 februarie la miezul nopții, după negocierile maraton pe criza Brexit. Apelul la unitate rămâne singura soluție previzibilă pentru viitorul unui proiect european care, fie că ne place, fie că nu, își arată limitele.

România consider că trebuie să își asume un rol mai activ în economia politică a UE și să reprezinte un model regional pe mai multe planuri: politic, economic și social. Putem să dăm un exemplu de europenism, atunci când restul Europei ridică ziduri la granițe. Ține de noi să dăm un exemplu de stabilitate și consecvență, atunci când cei care ne dădeau lecții de civism amenință că scot armata la granițe.

"Am trăit destul cu patalamaua de stat corupt"

Obiectivele noastre trebuie să rămână ridicarea MCV-ului (am trăit destul cu patalamaua de stat corupt) intrarea în Schengen (să nu uităm că principiul Schengen este simplu: libertate în interior și securitate la granițele externe), o președinție a Europei care să ne facă mândri că la 100 de ani de la Marea Unire tonul Europei se dă de la București.

Proiectul nostru de țară trebuie să fie construit pe bazele unei Uniuni Europene  solide și unite. Trebuie să cerem într-un mod demn și tranșant ca toți partenerii europeni să își respecte angajamentele. Trebuie să participăm, așa cum putem la rezolvarea crizei imigranților, nu mai putem să externalizăm crizele care ne înconjoară. Toate aceste crize riscă să aibă repercusiuni grave inclusiv la nivel economic, dacă nu reușim să găsim împreună soluții, într-un sistem. 

În Europa gardurilor ridicate la graniță, România, membru deschis și consecvent al Uniunii Europene rămâne cu MCV-ul pe cap. Ridicol nu?". 

Notă: Titlul și textul aparțin autoarei. Titlul de homepage și lead-ul aparțin redacției. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel