'Cu privire la planul de acţiune şi la dosarul electronic, este o prioritate pentru Ministerul Justiţiei, dar (...) eu nu mă pot obliga, prin acest plan de acţiune, că pot să-l extind la nivelul ţării până la sfârşitul anului, pentru că şi dacă toate instanţele ar fi la fel ca aceea din Cluj sau cea din Arad, (...) poate sunt proceduri de achiziţie, nu ştiu. (...) Planul însuşi va fi adoptat prin hotărâre de Guvern nu mai devreme de martie, pentru că trebuie să fac o consultare publică. Deci nu înţeleg să schimb termenul şi eu vă sugerez să lăsăm termenele aşa cum sunt', a declarat ministrul Justiţiei.
În opinia sa, grăbirea lucrurilor ar putea avea ca rezultat neîncadrarea în termenul propus.
'Ştiţi că vrem să ridicăm acest mecanism (MCV - n.r.) într-un orizont apropiat. Comisia Europeană va putea constata că ne-am obligat să facem dosarul electronic în 2018 şi, dacă noi îl facem în decembrie 2016, cu atât mai bine, în loc să fie invers. În general, ca ţară ne-am obligat la lucruri pe care le facem mâine şi după aceea am prorogat de zece ori aplicarea lucrului mâine, spunând că din motive care nu ne sunt imputabile nu am putut să le facem', a explicat Raluca Prună.
O poziţie similară a avut şi preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, care a atras atenţia asupra riscurilor pe care le-ar implica stabilirea unor ţinte nerealiste.
'E greu să fixăm o ţintă pe care după aceea nu putem să o atingem şi să fim apoi monitorizaţi pe chestiunea care ne-a propus-o şi nu am făcut-o. În planul de măsuri este prevăzut ca acest demers să continue. Este lăudabil că sistemul a luat-o în avans (...), dar pentru a anunţa o ţintă clară pentru toate instanţele trebuie să avem un feedback şi de la instanţe', a afirmat preşedintele CSM.
Propunerea de a se grăbi implementarea informatizării activităţii instanţelor la nivel naţional a fost făcută de judecătorul Norel Popescu, pe baza progreselor realizate deja la Cluj şi Arad.
'Aceste programe sunt realizate (...), numai că sunt iniţiative locale. Ele ar putea duce acum, bazându-mă şi pe planul de acţiune, (...) să reducem termenul de realizare din 2028, să se poată realiza chiar anul acesta. (...) Fiind programele deja făcute şi funcţionale, ele se pot generaliza anul acesta fără eforturi financiare care să greveze foarte mult bugetul', a susţinut Norel Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video