Data publicării:

În cadrul summitului COP28 s-au strâns 83 de miliarde de dolari, totul în doar cinci zile. O nouă eră în domeniul acțiunilor privind clima

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Summitul COP28 a strâns 83 de miliarde de dolari în doar cinci zile.

Cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP28) Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, în curs de desfăşurare la Dubai, a mobilizat peste 83 de miliarde de dolari în primele cinci zile, "stabilind ritmul unei noi ere în domeniul acţiunilor privind clima", conform unui comunicat emis joi de Ambasada Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti.

Primele declaraţii din istorie privind transformarea sistemelor alimentare şi sănătatea, precum şi declaraţii privind energia regenerabilă şi eficienţa, dar şi iniţiative pentru decarbonizarea industriilor mari emiţătoare de dioxid de carbon, se numără printre realizările înregistrate până în prezent la COP28. De asemenea, au fost lansate 11 angajamente şi declaraţii, care s-au bucurat de un sprijin istoric.
Foto: Agerpres

"În prima zi a COP28, preşedinţia a facilitat un acord istoric pentru operaţionalizarea şi capitalizarea finanţării pentru Pierderi şi Daune, în sprijinul celor care se află în prima linie a crizei climatice, cu 726 de milioane de dolari promise deja până în prezent", se arată în comunicat. Dintre acestea, 3,5 miliarde de dolari au fost anunţate pentru realimentarea Fondului verde pentru climă (GCF), 133,6 milioane de dolari pentru Fondul de Adaptare şi 129,3 milioane de dolari pentru Fondul pentru ţările cel mai puţin dezvoltate (LDC). De asemenea, 31 de milioane de dolari au fost anunţate pentru Fondul special pentru schimbările climatice (SCCF).

Fond catalitic de 30 de miliarde de dolari

Emiratele Arabe Unite (EAU) au lansat un fond catalitic de 30 de miliarde de dolari, intitulat ALTERRA, pentru impulsionarea acţiunilor pozitive în domeniul climei, se precizează în comunicat. Acest fond vizează mobilizarea a 250 de miliarde de dolari suplimentari la nivel mondial, arată Agerpres.

EAU au alocat 200 de milioane de dolari pentru a ajuta ţările vulnerabile prin intermediul Drepturilor Speciale de Tragere (DST) şi 150 de milioane de dolari pentru a finanţa soluţii pentru securitatea apei.
Foto: Agerpres

Banca Mondială a anunţat o creştere de 9 miliarde de dolari anual pentru 2024 şi 2025, pentru finanţarea proiector asociate climei. Băncile multilaterale de dezvoltare (BMD) au anunţat o creştere cumulată de peste 22,6 miliarde de dolari pentru acţiuni în domeniul climei.

Promisiunile și declarațiile

Acestea sunt promisiunile şi declaraţiile formulate până în prezent, potrivit comunicatului:

Angajamentul global privind sursele regenerabile de energie şi eficienţa energetică a fost aprobat de 123 de ţări.

Declaraţia COP28 din EAU privind agricultura, alimentaţia şi clima a primit aprobare din partea a 140 de ţări.

Declaraţia COP28 din EAU privind clima şi sănătatea a fost aprobată de 132 de ţări.
Foto: Agerpres

Declaraţia COP28 din EAU privind Ajutorarea, Redresarea şi Pacea în materie de schimbări climatice a fost aprobată de 75 de ţări şi 40 de organizaţii.

Declaraţia COP28 din EAU privind finanţarea combaterii schimbărilor climatice a fost aprobată de 13 ţări.

Angajamentul Coaliţiei pentru parteneriate multi-nivel CHAMP a fost aprobat de 65 de ţări.

Carta de decarbonizare a petrolului şi gazelor a fost aprobată de 52 de companii, reprezentând 40% din producţia mondială de petrol.

Acceleratorul de tranziţie industrială a fost aprobat de 35 de companii şi şase asociaţii industriale, printre care World Steel Association, International Aluminium Institute, Global Renewable Alliance, Global Cement and Concrete Association, Oil and Gas Climate Initiative, International Air Transport Association.

Promisiunile și contribuțiile

Promisiunile şi contribuţiilor financiare asumate până în prezent sunt:

Pierderi şi pagube: 726 milioane de dolari
Fondul verde pentru climă: 3,5 miliarde de dolari
Fondul de adaptare: 133,6 milioane de dolari
Fondul pentru ţările cel mai puţin dezvoltate: 129,3 milioane de dolari
Fondul special pentru schimbări climatice (SCCF): 31 milioane de dolari
Energie regenerabilă: 5 miliarde de dolari
Răcire: 25,5 milioane de dolari
Preparare curată a alimentelor: 30 de milioane de dolari
Tehnologie: 568 milioane de dolari
Metan: 1,2 miliarde de dolari

Foto: Agerpres

Finanţare pentru climă: 30 de miliarde de dolari din partea EAU, 200 de milioane de dolari în Drepturi Speciale de Tragere şi 32 de miliarde de dolari de la Băncile multilaterale de dezvoltare
Alimente: 3,1 miliarde de dolari
Natură: 2,6 miliarde de dolari
Sănătate: 2,7 miliarde de dolari
Apă: 150 de milioane de dolari
Gen: 2,8 milioane de dolari
Ajutorare, Redresare şi Pace: 1,2 miliarde de dolari
Acţiuni locale privind clima: 467 milioane de dolari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel