“La meciul cu Danemarca din 1989 a fost cea mai mare presiune. Să vină Tovarășul la tine, să vină copiii Tovarășului să îți spună 'Aveți grijă!'. Da, a venit chiar Ceaușescu. A venit cu Valentin în cantonament unde stăteam la hotel.
Ne-a zis că trebuie să câștigăm, trebuie să ne calificăm, trăiască Partidul și poporul. Cum pentru ce era important? Pentru Partidul Comunist Român. Nu ne-a amenințat. Dar să vină băiatul președintelui cu președintele era o presiune, nu?
Eram la hotelul Tolstoi. A stat două minute el și apoi a stat Valentin. Știi cum era pe vremea aia. Nu a mișcat unul. Cu Valentin mai făceam glume, dar cât a venit ăla bătrânul, nici nu am respirat două minute cât a stat acolo.
Era puțin și bolnav în perioada aia, a stat 2-3 minute. Avea aliură de lider, îngheța toată lumea când îl vedea”, a rememorat Dănuț Lupu, la FANATIK SUPERLIGA, întâlnirea cu Nicolae Ceaușescu din noiembrie 1989.
De ce a venit Ceauşescu atunci la jucătorii naţionalei
“Era congresul partidului, începea peste câteva zile. Și probabil că se legau. Mai fusese și înfrângerea aia cu 3-0 în Danemarca.
Aveau echipă bună danezii, și nu am prea mișcat. A mai luat și Steaua vreo 5-1 de la Eindhoven, după 1-0 aici. Și erau și steliștii căzuți. Dinamo i-a bătut Craiova și nici ei nu stăteau grozav cu moralul. Riscam să ratăm competiția, se califica una”, a spus şi jurnalistul Alin Buzărin.
Aparent, intervenţia lui Nicolae Ceauşescu a fost una de succes. România a învins Danemarca cu 3-1, pe 15 noiembrie 1989, iar tricolorii s-au calificat la Campionatul Mondial din 1990. Pentru noi au marcat Gabi Balint (de două ori) şi Ioan Ovidiu Sabău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol