Data publicării:

ANUNŢ de la Guvern: Impozit pe venit, plăţi anticipate persoane fizice. Ce se schimbă

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Economie
WhatsApp

Plăţile anticipate în contul impozitului pe veniturile realizate din activităţi economice de persoane fizice vor fi eliminate urmând să fie instituit un singur termen de plată, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă privind măsuri fiscal-bugetare, publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Alegeri prezidentiale 2024

Alte modificări cuprinse în proiectul de act normativ vizează excluderea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală din sfera veniturilor din activităţilor independente, dar şi faptul că opţiunea privind redirecţionarea a 2% din impozitul anual pe venit către entităţi non-profit poate rămâne valabilă doi ani fiscali consecutivi.

De asemenea, este prevăzută reducerea numărului de declaraţii depuse de persoanele fizice care realizează activităţi economice sau unele categorii de venituri de la 7 formulare la unul singur, respectiv Declaraţia unică, care va cuprinde toate informaţiile necesare privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate.

Declaraţia unică se depune până la data de 15 martie a anului următor celui de realizare a veniturilor, termen până la care se efectuează şi plata impozitului, în majoritatea cazurilor.

Bonificaţii

Prin excepţie, pentru anul în curs termenul de depunere este 15 iulie. Proiectul citat prevede şi un sistem de bonificaţii pentru depunerea online a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale până la 15 martie 2018, constând în acordarea unei reduceri de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019.

De asemenea, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe venit se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit anual estimat, plătit integral până la data de 15 decembrie 2018. Documentul aduce o serie de modificări în ceea ce priveşte veniturile din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală în cazul cărora se trece de la sistemul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de către organul fiscal prin decizie de impunere, la un sistem în care calculul contribuţiei este efectuat de către persoana fizică prin Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

Contribuţia de asigurări sociale pentru anul curent se stabileşte prin depunerea Declaraţiei unice privind de către persoana fizică, prin aplicarea cotei de contribuţie de asigurări sociale la venitul ales, cel puţin egal cu 12 salarii de bază brute pe ţară. Persoana fizică face evaluarea pentru încadrarea în categoria plătitorilor de contribuţie de asigurări sociale, în funcţie de venitul estimat pentru anul curent (independent de venitul realizat în anul precedent).

'Dacă estimează pentru anul curent că realizează venituri cumulate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse de venit, cel puţin egale cu 12 salarii lunare minime brute pe ţară (plafonul de 22.800 lei în anul 2018), persoanele fizice datorează CAS pentru anul în curs', se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă.

Plata contribuţiei de pensii

Dacă estimează pentru anul curent că realizează venituri cumulate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală sub plafonul de 22.800 lei, persoana fizică nu datorează CAS pentru anul în curs însă poate opta pentru plata contribuţiei de pensii în aceleaşi condiţii cu persoanele fizice care realizează venituri peste plafonul de 12 salarii de bază brute pe ţară.

Cota de contribuţie este de 25% la venitul ales, iar plata se poate efectua oricând în cursul anului fiscal, până la termenul de scadenţă, respectiv 15 martie a anului următor celui pentru care se datorează.

[citeste si]

În cazul contribuţiei de sănătate, aceasta trebuie plătită pentru veniturile din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiţii şi alte surse, iar calculul este efectuat, de asemenea, de către persoana fizică prin Declaraţia unică.

Cota de contribuţie este 10%, iar plăţile se pot efectua oricând în cursul anului fiscal, până la termenul de scadenţă, respectiv 31 martie a anului următor celui pentru care se datorează.

În urma aplicării acestor măsuri, veniturile bugetare vor scădea cu peste 4 miliarde de lei până în 2021. Pentru compensarea impactului financiar, Fiscul urmează să adopte mai multe măsuri care se estimează că vor conduce la o creştere de aproximativ un miliard de lei a încasărilor din TVA la bugetul general consolidat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel