Data actualizării:
Data publicării:

Împărțirea puterii la vârful UE. Bogdan Chirieac: Klaus Iohannis nu a negociat cu nimeni. Cum să obții o funcție?

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre împărțirea funcțiilor la vârful UE și situația președintelui Klaus Iohannis.

Alegeri prezidentiale 2024

„Dacă în zece ani de mandat - că zece ani de mandat reprezintă un atuu foarte important pentru un lider european - președintele Klaus Iohannis nu a discutat, nu a negociat, nu a dialogat cu nimeni de pe acolo, cum să obții funcție? Funcțiile astea se obțin prin negocieri. Am văzut că la summitul european au participat 6 lideri europeni, unde s-au împărțit funcțiile, conform agențiilor de presă. S-a supărat Georgia Meloni din Italia că nu a fost invitată, altminteri a fost Franța, Germania, Spania, Olanda, Grecia, Polonia. Din Est a fost numai Polonia - Andrzej Duda - și s-au negociat funcțiile. Despre asta vorbim.

L-au pus pe Costa din Portugalia, anchetat penal - au zis că nu contează lucrul acesta, ceea ce, mă rog, foarte bine, omul e nevinovat până hotărăște o instanță autorizată altceva. Doamna Ursula von der Leyen rămâne premierul Europei, ca să vorbim pe românește. Doamna Roberta Metsola rămâne președintele Parlamentului European. Dacă nu ai discutat... și am văzut și la NATO, domnul președinte Iohannis nu a discutat cu nimeni. Nu a fost o țară care să anunțe cu subiect și predicat: "Noi îl susținem pe Klaus Iohannis împotriva lui Mark Rutte". Dânsul s-a anunțat crezând că toată lumea se va îndoi în fața personalității domniei sale și nu s-a întâmplat așa”, a precizat Bogdan Chirieac, în direct la B1 TV.

Funcții de comisar european

Potrivit unor surse oficiale de la Bruxelles, citate de Agerpres, România este interesată de două funcții de la vârful UE: comisar european în domeniul economic și comisar european al extinderii comunitare.

Întrebat dacă vizează președintele Iohannis funcția de comisar al extinderii, analistul politic a zis: „Comisar pentru extindere înseamnă Ucraina și Republica Moldova. Atenție! Dar asta este o funcție care e de drept a României - sunt 27 de comisari, 27 de state. Trebuie să îl nominalizeze în această funcție premierul Marcel Ciolacu. Ca să spun așa, doamna Adina Vălean a fost comisar într-un portofoliu extrem de important, cel al Transporturilor, și se duce Klaus Iohannis comisar pe extindere din funcția de șef de stat? E posibil, tehnic e posibil și Bruxelles-ul nu are nimic să spună în chestiunea asta, dar nu e funcție... Mai degrabă... a mutat localele, că mai bine candida la Sibiu în septembrie, dacă aveau loc alegerile locale la termen.

Nu te duci comisar european după ce ai fost președintele unei țări, unui stat, zece ani. Kaja Kallas, premierul Estoniei, e ministru de Externe al Uniunii Europene. Problema este dacă Marcel Ciolacu își permite electoral, teoretic, să îl numească, fiindcă ar fi o problemă. Pe de o parte din cauza lui Klaus Iohannis PNL-ul nu mai respectă data stabilită a alegerilor, 15 și 29 septembrie. Cum ar fi ca Marcel Ciolacu, candidat la președinție, să îl numească pe Klaus Iohannis care a spus că cea mai mare realizare a primului său mandat a fost că a scos PSD-ul de la guvernare?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel