Imagini șocante de la o nuntă din Irak. Cel puțin 100 de morți în urma unui incendiu - VIDEO
Un incendiu care a avut loc la o nuntă din Irak a produs cel putin 100 de decese și alte 150 de persoane rănite.
Cel puţin o sută de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite într-un incendiu nocturn în timpul unei nunţi care avea loc într-o sală de festivităţi din nordul Irakului, potrivit unui bilanţ preliminar anunţat miercuri de autorităţile sanitare.
La principalul spital din Hamdaniyah, un orăşel creştin din apropiere de Mosul cunoscut şi sub numele de Qaraqosh, un fotograf AFP a văzut sosind mai multe ambulanţe.
După miezul nopţii, în curtea spitalului erau adunate zeci de persoane, rude ale victimelor sau locuitori veniţi săi doneze sânge, potrivit aceleiaşi surse. Locuitori erau strânşi şi în faţa uşilor deschise ale unui camion frigorific unde erau depuse mai mulţi saci mortuari negri.
Autorităţile sanitare din Ninive, provincia în care se află Qaraqosh,"au înregistrat o sută de morţi şi peste 150 de răniţi în incendiul de la o sală de nunţi din Hamdaniyah", a anunţat agenţia oficială de presă irakiană INA, invocând un bilanţ preliminar.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Saif al-Badr, a confirmat acest bilanţ.
❗️???? at Wedding in Iraq Kills 114+ - Dozens Injured
— Black hat (@WorldObserver0) September 27, 2023
The death toll is expected to grow, after fireworks at a wedding in Nineveh province in ???????? reportedly caused the blaze - hitting a chandelier.
Footage shows the flames rushing over the hall as guests desperately try to… pic.twitter.com/Nqbk5mWMre
Referindu-se la intervenţia sa la locul în care a avut loc tragedia, Apărarea Civilă a semnalat prezenţa unor panouri prefabricate "foarte inflamabile şi care contravin standardelor de siguranţă"."Incendiul a provocat căderea unor părţi din tavan din cauza utilizării unor materiale de construcţie foarte inflamabile şi ieftine", potrivit comunicatului de presă al Apărării Civile.
"Informaţiile preliminare indică faptul că au fost folosite artificii în timpul unei nunţi, care au declanşat un incendiu", se mai arată în comunicat.
Într-un comunicat succint, premierul Mohamed Chia al-Soudani le-a cerut miniştrilor Sănătăţii şi de Interne să "mobilizeze toate eforturile de salvare" pentru a ajuta victimele tragediei.
Ministerul Sănătăţii a anunţat "trimiterea de camioane cu ajutoare medicale" din Bagdad şi alte provincii ale ţării, asigurându-se că echipele sale din Ninive sunt mobilizate pentru "tratarea răniţilor".
La fel ca multe oraşe creştine din Câmpia Ninive, Qaraqosh şi bisericile sale au fost jefuite metodic de jihadiştii aparţinând grupării Stat Islamic după ce aceştia au pătruns în oraş, în iunie 2014. Localitatea a fost reconstruită încet începând din 2017 şi a primit vizita Papei Francisc în martie 2021.
În Irak, standardele de siguranţă sunt foarte puţin respectate, atât în sectorul construcţiilor, cât şi al transporturilor. Cu o infrastructură în paragină după decenii de conflicte, în Irak au loc în mod regulat incendii sau accidente domestice soldate cu morţi.
În iulie 2021, un incendiu izbucnit la unitatea COVID a unui spital din sudul Irakului a costat viaţa a peste 60 de persoane. Cu câteva luni mai devreme, în aprilie, explozia unor sticle de oxigen a declanşat un incendiu într-un spital din Bagdad pentru pacienţi COVID în care şi-au pierdut viaţa peste 80 de persoane, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News