IMAGINI publicate de Ciolacu: Aceasta e diferența dintre administrația locală a PSD și cea penelistă
Marcel Ciolacu, președintele PSD, arată diferența dintre „administrația locală a PSD și cea penelistă”.
„Noi chiar facem, în vreme ce Iohannis și Orban s-au transformat în tăietorii de panglici de serviciu!”, și-a început astfel Marcel Ciolacu mesajul publicat joi pe contul său de Facebook.
„Iată cum arată cel mai mare drum județean din țară, ce leagă județul Iași de Suceava! 167,933 km: 92,2 în Județul Iași și 75,7 în Județul Suceava. 103 milioane de euro, valoarea totală a investiției Consiliului Județean Iași condus de PSD și finanțarea obținută prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională și locală. Deservește 140.000 de locuitori, din 22 de localități”, a precizat președintele PSD.
„Aceasta este diferența dintre administrația locală a PSD și cea penelistă. În vreme ce ei nu știu decât să spună că nu au, nu pot, nu știu, PSD vrea, poate, știe cum să atragă fonduri europene! La NOI, Totul este pentru oameni, la EI Totul este pentru alegeri!”, a conchis Marcel Ciolacu.
Iată și imaginile:
Noi chiar facem, în vreme ce Iohannis și Orban s-au transformat în tăietorii de panglici de serviciu! Iată cum arată...
Publicată de Marcel Ciolacu pe Joi, 24 septembrie 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News