Iliescu, pronostic pentru alegerile prezidențiale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, crede că "probabil" Victor Ponta va fi candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale din noiembrie.

"Probabil candidatul PSD va fi până la urmă Victor Ponta. Nu cred că se profilează un candidat care să pună în pericol candidatura reprezentantului PSD-ului", a declarat fostul președinte al României într-un interviu acordat Digi 24.

Premierul Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că reprezentantul PSD în cursa prezidențială va fi decis după alegerile europarlamentare. O parte importantă a social-democraților, dar și colegii de alianță, PSD și PC, și-au exprimat deja dorința de a-l susține pe Ponta în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat. Mulți au vorbit despre candidatura premierului ca despre o "obligație" politică a acestuia.

În același interviu, Ion Iliescu a apreciat că partidele de dreapta nu vor ajunge la un consens în privința susținerii unui singur candidat la prezidențiale.

"Unii fac eforturi să profileze un candidat unic al dreptei. Mă îndoiesc ca liberalii să fie de acord ca să aibă un candidat comun cu PDL sau cu alte formaţiuni. Nu cred că o asemenea perspectivă e de aşteptat", a spus Iliescu.

Citește și: Udrea distruge speranțele unei unificări a dreptei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel