Igor Dodon, palmă primită de la Academia de Științe
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Secretarul-general științific al Academiei de  Științe din Moldova, Aurelia Hanganu, a declarat penru Europa Liberă că gestul lui Igor Dodon de a schimbat denumirea limbii pe site-ul președinției, din română în moldovenească, a provocat indignare în rândul celor care se ocupă de filologie.

Academia de Științe moldoveană s-a pronunțat încă din 1994, printr-o decizie definitivă, asupra faptului că limba vorbită în Republica Moldova se numește limba română, a ținut să reamintească secretarul-general științific al Academiei, Aurelia Hanganu, într-un interviu acordat recent pentru Europa Liberă, îndemnându-i pe cei care se lansează în speculații cu privire la limbă să nu vorbească despre ceea ce nu cunosc, potrivit Radio Chișinău.

Referitor la faptul că noul președinte moldovean, Igor Dodon, a schimbat denumirea limbii pe site-ul președinției din română în moldovenească, Aurelia Hanganu a subliniat că, prin gestul său, șeful statului a provocat indignare în rândul celor care se ocupă de filologie.

[citeste si]

"Cazul Președinției este unul de lipsă de coerență și de dorință de a accepta ceea ce zice Academia de Științe', a remarcat responsabila Academiei de Științe.

Potrivit Aureliei Hanganu, ceea ce se face este un fel de pedalare la infinit pe un subiect inutil, dar care creează zâzanie în păturile sociale și care, de fapt, abate atenția publică de la alte probleme. În plus, aceasta tensionează nu doar relația dintre Președinție și mediul academic, dar și dintre președinte și societate, în general.

Generațiile de după independența Republicii Moldova (1991) nu-și mai pun problema limbii moldovenești sau a limbii române, mai spune Aurelia Hanganu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel