Igaș: USL a mai pierdut un vot în Senat şi conducerea acestei Camere
Ministrul de Intere, Traian Igaș, a declarat că USL nu a declanșat decât o furtună într-un pahar cu apă, iar singura realizare a lui Ponta a fost mazilirea lui Geoană, iar Opoziția a pierdut și conducerea Senatului.
Alianţa Socialistă a descoperit un nou hobby: conceptul de suspendare. Nu contează cum se face suspendarea în cauză, preşedinte să fie cel vizat. Nu are importanţă că, nevând numărul necesar de voturi pentru a îndeplini cerinţele regulamentelor parlamentare, USL nu face decât furtună într-un pahar cu apă. Singura realizare a lui Victor Ponta a fost aceea de a-l mazili pe Mircea Geoană. Pe româneşte, autogol: USL a mai pierdut un vot în Senat şi conducerea acestei Camere deoarece, repet, nu există numărul de voturi necesar pentru a impune în fruntea Senatului un membru al Opoziţiei, potrivit unui comunicat al ministrului de Interne.
Ca să mai bifeze încă o „realizare” inutilă, USL a debutat într-ale suspendării preşedintelui Băsescu. Şi pentru a fi totul impecabil, Victor Ponta visează că parlamentari ai PDL ar ţine isonul Opoziţiei şi ar vota pentru suspendarea lui Traian Băsescu, dacă votul ar fi secret. Este o speculaţie fără niciun suport.
În aceste condiţii, nu pot decât să compar ţipetele USL: Suspendare! Suspendare! cu o reclamă celebră, cea cu: Halatul! Halatul!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News