Ieșeanul prins fără permis, care a mărturisit că a vândut droguri, a încercat să mituiască un agent
Ieșeanul care a fost prins fără permis în timp ce era spectator la un accident și le-a spus polițiștilor că a făcut trafic de droguri a încercat ulterior să mituiască un agent.
Un tânăr din Iași riscă să ajungă la pușcărie după ce a fost prins fără permis și a recunoscut, atunci când a fost luat la întrebări de polițiști, că a făcut trafic de droguri și de articole pirotehnice. Individul este acum cercetat în stare de libertate pentru comiterea mai multor infracțiuni, scrie BZI.
A încercat să mituiască un polițist
Deşi iniţial era cercetat în stare de libertate, bărbatul a dorit să scape de grijă vreunui dosar. Nici mai mult nici mai puţin, Eduard Popa i-a promis poliţistului o sumă de bani pentru a nu îi mai deschide dosar penal.
Bărbatul luase legătura cu poliţistul şi acesta a făcut imediat un denunţ. Eduard îi promisese o sumă de 10.000 de lei dacă uită de dosarul lui. Ridicolul situaţiei îl face că, în urma unui flagrant organizat de oamenii legii, Eduard avea în buzunar doar 500 de lei din cei 10.000 de lei promişi. În aceste momente, „cel mai sincer dealer de droguri din Iași” se află în custodia poliţiştilor pentru 24 de ore. Acum are de-a face cu două acuzaţii: dare de mită şi circulare pe drumurile publice fără drept.
Sursă: BZI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News