În acest sens, el a emis o proclamație de felicitare a României în care se arată că, la 1 decembrie 1918, “Marea Unire a românilor a condus la consolidarea unui stat modern, inspirat de principiile libertății, democrației, libertății economice și progresului social”.
În document sunt menționate legăturile strânse dintre România și Statele Unite ale Americii, cele două țări împărtășind “o prietenie adâncă și de lungă durată și un parteneriat strategic construit în jurul valorilor democratice, legăturilor istorice și a angajamentului comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”.
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat proclamația statului Idaho, arătând că ţara noastră este profund onorată de mesajul transmis de guvernatorul C.L. "Butch" Otter. “Gestul guvernatorului statului Idaho onorează România și momentul crucial al istoriei noastre”, a declarat George Cristian Maior. Ambasadorul român a menționat rolul major jucat de preşedintele american Woodrow Wilson în urmă cu 100 de ani, fără de care poate că Marea Unire nu ar fi putut avea loc.
Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Idaho este cel de al 21-lea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială, arată un comunicat al ambasadei.
Despre Idaho
Statul Idaho a devenit al 43-lea stat care a aderat la Statele Unite ale Americii, în 1890. Capitala statului și cel mai mare oraș este Boise. Idaho este unul dintre cele mai importante state cu profil agricol din SUA. În prezent, ce mai mare ramură industrială a statului Idaho o reprezintă sectorul de știință și tehnologie. Geografia statului este favorabilă dezvoltării sistemelor de energie regenerabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi