ÎCCJ. Mircea Roșca, deputat PNL, rămâne în arest preventiv
Deputatul PNL Mircea Roșca, cercetat de DNA pentru fapte de corupție, rămâne în continuare în arest preventiv, au decis magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă a respins ca nefondată contestația formulată de Mircea Roșca față de decizia de prelungire pe o perioadă de 30 de zile a măsurii arestului preventiv, hotărârea fiind definitivă.
Mircea Roșca este cercetat pentru trafic de influență într-un dosar în care mai sunt vizați vărul acestuia Adrian Rotilă, aflat de asemenea în arest preventiv, dar și președintele PNL Azuga Gabriel Popescu, aflat sub control judiciar, aceștia din urmă fiind acuzați de cumpărare de influență și dare de mită.
Citește și: Liberalul Mircea Roşca, arestat în dosarul de trafic de influenţă
Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene PNL Prahova, Mircea Roșca a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Popescu și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri în localitate de către firma denunțătorului.
Procurorii susțin că din această sumă Mircea Roșca a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea la nivel județean.
"Diferența de 4.000 euro a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului", arată DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News