ÎCCJ, decizie în cazul lui Ponta. DNA, o nouă solicitare
Data publicării:
Autor: Nicolae Ionescu
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luni amânarea, pentru 13 mai, a dosarului "Rovinari - Turceni", în care fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi în primă instanţă.

Un procuror de la DNA a solicitat reaudierea a 39 de martori, care au mai dat declaraţii atât în faza de urmărire penală, cât şi la judecarea dosarului în primă instanţă.

Ponta nu a fost prezent la proces, însă a transmis prin avocatul său că doreşte să fie audiat de completul format din cinci judecători. Ceilalţi inculpaţi au spus că nu mai vor să dea declaraţii.

Preşedintele completului de judecată a anunţat că amână procesul pentru 13 mai, pentru ca avocaţii să poată analiza motivele de apel ale DNA.

În mai 2018, Victor Ponta, Dan Şova, Octavian Laurenţiu Graure (director economic al Complexului Energetic Turceni) şi Laurenţiu Ciurel (fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari), au fost achitaţi.

Ce acuze i s-au adus

În schimb, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit patru ani cu executare pentru abuz în serviciu.

Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Complexul Energetic Oltenia şi l-a obligat pe Dumitru Cristea la plata sumei de 2,3 milioane lei.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocatură, Ponta ar fi obţinut de la SCA Şova şi Asociaţii peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-ar fi efectuat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel