Data actualizării:
Data publicării:

Ianis Hagi, pe lista UEFA a celor mai bune transferuri din această iarnă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

UEFA l-a inclus pe Ianis Hagi în sondajul „Ce jucător transferat în luna ianuarie 2020 va străluci mai tare în acest sezon?". Internaţionalul român este în competiţie cu alţi trei jucători.

Youssef En-Nesyri de 22 de ani transferat la Sevilla, Daniel Podence în vârstă de 24, care a ajuns la Wolverhampton Wanderers şi Edmond Tapsoba de 21 de ani de la Bayern Leverkusen sunt ceilalţi fotbalişti cu care se luptă Ianis Hagi. Sondajul a fost făcut pe Twitter, iar voturile microbiştilor de până acum sunt în favoarea mijlocaşului român.

În această iarnă, Ianis Hagi a fost împrumutat de Genk la Rangers. Fiul lui Hagi are parte de un început bun la echipa din Glasgow unde a marcat de două ori în Europa League, cu Braga, şi a punctat o dată şi în campionat, contra celor de la Hibernian. Ianis Hagi aparţine în continuare de belgienii de la Genk, însă Rangers are opţiunea de a-l cumpăra definitiv, până la vară, pentru cinci milioane de euro, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel