Data actualizării:
Data publicării:

Ia Reginei Maria, cea mai valoroasă piesă din Muzeul Satului Dimitrie Gusti. "Este clasată deja în tezaur"

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Cultura
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, a indicat cel mai valoros obiect aflat în posesia instituţiei. Este vorba despre o ie care a aparţinut Reginei Maria. 

”În afară de ce se vede în expoziția în aer liber, casele și interioarele refăcute, mai avem în colecții peste 70.000 de obiecte și toate sunt unicate, toate sunt obiecte aduse din sate, culese de 87 de ani, pentru că din 1936 și până acum s-au făcut aceste colecții și sigur, toate obiectele acestea, pe care nu le mai găsești acum în sat, constituie un fel de memorie pe care noi o păstrăm în muzeu. Avem grijă să o conservăm, să o ținem în depozite, în condiții climatice așa cum l-am ține și pe Van Gogh.

Ele sunt, până la urmă, rândurile care alcătuiesc cartea de identitate a românului. Oricât de mult am vorbi de cultura majoră, sigur că și Eminescu ne reprezintă. și Caragiale, dar dacă vrem să știm care este rădăcina cărții de identitate, atunci ne ducem într-un muzeu în aer liber sau într-un muzeu de etnologie și găsim în colecții foarte multe obiecte care ne reprezintă. De aceea și sunt foarte multe elemente care au intrat în patrimoniul UNESCO, precum elemente de cultură tradițională reprezentative pentru România. Și ultimul care a intrat a fost cămașa cu altiță - ia, cum o știm noi mai bine”, a spus Paula Popoiu, managerul Muzeului Satului.

Popoiu: ”Cineva care poartă ie sigur este din România”

”Iată un element de cultură tradițională pe care oriunde l-am duce ne reprezintă pe noi.  Deci, cineva care poartă ie sigur este din România”, a mai explicat Paula Popoiu.

”Cârcotașii au spus că ie este și în Ucraina...” a completat jurnalistul Val Vâlcu.

”Nu o să ținem seamă chiar de toți cârcotașii, pentru că este și în Bulgaria... Altița este această zonă de pe mâneca cămășii tradiționale, care a dat și denumirea cămășii - cămașa cu altiță.

Dar dacă ne referim la decor, aici avem mult de discutat fiindcă sunt foarte multe elemente decorative, și geometrice, și florale. A fost o vreme când fiecare sat putea fi recunoscut după culoare și după modul de decorare al cămășii. Acum, sigur, nu mai este, dar înainte vreme, și sunt cărți scrise în sensul acesta, puteai să știi care din e sat venea.

De exemplu, culoarea roșie sau culoarea neagră, în Gorj. Culoarea roșie a fost schimbată cu culoarea neagră după primul Război Mondial, pentru că erau foarte multe văduve”, a mai spus Paula Popoiu.

Întrebată care este cel mai valoros obiect din Muzeul Satului, managerul a afirmat că în domeniul muzeului etnologic lucrurile sunt diferite față de alte muzee, ”pentru că toate obiectele pe care le avem consider că sunt valoroase. S-a pus la un moment dat problema de a crea prin clasarea patrimoniului o categorie denumită fără valoare culturală. 

Nu există așa ceva. În momentul în care un obiect intră pe poarta muzeului este analizat de specialiști și intră în colecție, el capătă valoare culturală.

Dar, dacă mă puneți să caut neapărat prin Muzeul Satului, atunci noi avem un costum, de fapt, o cămașă de Muscel care se pare că a aparținut Reginei Maria.

FOTO: captura video YouTube @Gabi Schuster

Deci, pentru noi este cel mai valoros obiect, ținut în condiții foarte bune, nu îl scoatem foarte des din colecție sau aproape deloc, este clasat deja în tezaur și acesta este nu este doar prin frumusețea obiectului în sine, ci și prin valoarea memorială, valoare documentară”, a mai spus Paula Popoiu.

Mai multe în video:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel