Iași: O tânără a dat în judecată un spital după trei operații nereușite
O tânără de 25 de ani a dat în judecată Spitalul "Sf. Spiridon" (Iaşi), solicitând daune de 300.000 de lei după ce un chirurg a operat-o de trei ori la nas, iar intervenţiile au fost nereuşite.
VEZI ȘI: Anunțul ministrului Muncii privind pensia lui Băsescu
Tânăra a dat în judecată spitalul, dar şi pe chirurgul Radu Budurcă de la unitatea sanitară, pe care îl acuză că, în 2013 şi 2014, a operat-o de trei ori la nas, intervenţiile chirurgicale fiind nereuşite. De asemenea, fata spune că medicul nu i-a dat chitanţe pentru banii pe care i-a plătit, respectiv 1.300 de euro şi 2.500 de lei.
Pacienta solicită despăgubiri de 300.000 de lei - 270.000 de lei, daune morale şi 30.000 lei, daune materiale.
Văzând că doctorul ieşean îi recomandă o a patra operaţie, femeia a decis să consulte şi alţi medici specialişti.
Pacienta a precizat că a depus o sesizare şi la Colegiul Medicilor din Iaşi. Dosarul a fost depus în instanţă luni, nefiind încă stabilit primul termen de judecată.
Managerul Spitalului "Sfântului Spiridon" din Iaşi, Ioan Bârliba, a declarat că acest caz a fost adus în atenţia unităţii spitaliceşti şi că în prezent se desfăşoară o anchetă a Comisiei de etică, ale cărei rezultate vor fi prezentate în instanţă, scrie Evenimentul Zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News