Piesa de teatru se numeşte "Audiţia.ro" şi a fost scrisă de doi tineri autori din Petroşani, la sugestia Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, spectacolul având premiera în cadrul campaniei de prevenire a criminalităţii "#10PentruSiguranţă", ce are loc în perioada 7-20 septembrie.
"Am considerat că arta reprezintă o altă modalitate de a transmite mesajele preventive şi de a conştientiza tinerii asupra consecinţelor nerespectării unor reguli de bază şi a legii, în primul rând. Tinerii au vizionat piesa de teatru, tratată profesionist de actorii teatrului din Petroşani, iar la final au avut foarte multe întrebări. Au recunoscut că au fost aspecte mai puţin conştientizate de ei despre plecarea şi munca în străinătate, despre ofertele de recrutare a forţei de muncă", a declarat comisarul de poliţie Andrea Feraru, din cadrul IPJ Hunedoara.
La prima reprezentaţie au luat parte 200 de elevi cu vârstele între 15 şi 19 ani din Orăştie şi Geoagiu, urmând ca piesa să fie prezentată în acest an în toate liceele din judeţul Hunedoara în baza unui acord între IPJ şi Inspectoratul Şcolar.
Ideea prezentării unor măsuri de prevenire în rândurile tinerilor, sub forma unei piese de teatru, a fost salutată şi de prefectul judeţului Hunedoara, Tiberiu Kiszely, acesta apreciind mesajul ajunge la tineri mai bine dacă este transmis într-un cadru mai puţin formal.
"Tinerii au o oarecare retincenţă faţă de adulţi şi de cei îmbrăcaţi în uniformă. Cred că măsuri de genul acesta reuşesc să facă mult mai atractivă interacţiunea dintre cei care fac munca de prevenire şi grupul ţintă", a spus prefectul judeţului în cadrul unei conferinţe de presă.
Campania de informare publică a poliţiştilor hunedoreni pe linia prevenirii infracţiunilor şi accidentelor rutiere în rândurile elevilor mai include, printre altele, întâlniri în locurile aglomerate preferate de tineri. De asemenea, la avizierele şcolilor vor fi publicate datele de contact ale poliţiştilor de proximitate, iar echipaje ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente la intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor