Hunedoara: CNH va face plata primei tranşe a salariilor compensatorii pentru minerii disponibilizaţi
Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani va face achita luni, 31 octombrie, prima tranşă din plăţile compensatorii pentru cei 900 de mineri ce au fost disponibilizaţi de la exploatările miniere din Valea Jiului, a informat Prefectura Hunedoara.
"Ca urmare a dialogului direct purtat de către prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dézsi cu primul ministru şi cu reprezentanţi ai Guvernului, s-a obţinut alocarea fondurilor necesare plăţii primei tranşe a salariilor compensatorii cuvenite persoanelor disponibilizate care au părăsit sistemul la începutul acestei luni, urmare a aplicării Programului de reorganizare şi restructurare al CNH pe anul 2011. Astfel, luni 31 octombrie 2011, Compania Naţională a Huilei S.A. Petroşani va fi în măsură să efectueze plata acestei tranşe", se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Potrivit documentului citat, în urma discuţiei purtate de prefect cu ministrul Muncii, Sulfina Barbu, s-a convenit ca plata ajutorului de şomaj şi a venitului de completare pentru persoanele disponibilizate să fie făcută mai devreme de data prevăzută.
Prefectul judeţului Hunedoara s-a aflat vineri la Petroşani, unde a avut loc o şedinţă a Comisiei de Dialog Social convocată la solicitarea organizaţiilor sindicale pe tema plăţilor compensatorii ce ar trebui achitate minerilor disponibilizaţi la începutul lunii octombrie.
În cadrul şedinţei s-au dezbătut problematica urgentării acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor neperformante, situaţia plăţilor compensatorii pentru cele 900 persoane disponibilizate în anul 2011, deblocarea situaţiei privind acordarea gratuităţilor pentru pensionarii mineri pentru anul 2011 şi asigurarea condiţiilor de realizare a veniturilor salariale ale angajaţilor activi ai CNH S.A. Petroşani.
În ce priveşte acordarea ajutorului de stat şi implicit asigurarea condiţiilor de realizare a veniturilor salariale ale angajaţilor, conducerea CNH Petroşani a întocmit şi înaintat documentaţia necesară obţinerii avizului Uniunii Europene, estimându-se că în scurt timp acest aviz va fi primit. De asemenea, primirea avizului Uniunii Europene pentru acordarea ajutorului de stat va debloca şi situaţia acordării gratuităţilor pentru pensionarii mineri din Valea Jiului.
"Aş dori să mulţumesc îndeosebi primului ministru Emil Boc, a cărui intervenţie directă a condus la rezolvarea acestei probleme, ce putea genera o stare conflictuală gravă în Valea Jiului", a adăugat prefectul judeţului Hunedoara, referindu-se la problema plăţilor compensatorii, menţionând că a purtat un dialog permanent şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor, dar şi cu reprezentanţii ministerelor Economiei, Muncii şi Finanţelor.
"Pe această cale fac un apel către toţi cetăţenii din Valea Jiului, să nu se lase antrenaţi în jocurile anumitor politicieni a căror singură preocupare este obţinerea de capital electoral", a conchis prefectul judeţului Hunedoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News