Data publicării:
Horoscop, luni, 14 octombrie 2024
Horoscop zilnic. Săptămâna începe cu un careu perfect între Soare și Marte.
Luni, 14 octombrie, se perfectează careul dintre Soarele din Soarele din Balanță și Marte din Rac. Soarele din Balanță ne invită să fim echilibrați, diplomați, să evităm conflictele și să se înfrumusețăm viața. Marte din Rac ne face mai emotivi și ne atinge multe puncte sensibile. Altfel spus, vom fi destul de irascibili, nerăbdători și riscăm să ne stricăm unele relații.
Berbec/Ascendent în Berbec
Prima zi a săptămânii va fi mai complicată pentru tine. Programul ți se va aglomera, iar ceilalți nu îți vor ușura deloc viața. Evită conflictele!
Taur/Ascendent în Taur
Venus se apropie de o opoziție cu Uranus. Singura constantă a zilei este schimbarea. Deci trebuie să apelezi des la flexibilitate.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Întotdeauna sunt tentații din punct de vedere financiar. Doar că, astăzi, tu vei fi dispus să acoperi alte goluri emoționale cu cheltuieli aiurea.
Rac/Ascendent în Rac
Careul Marte-Soare îți alungă orice fărâmă de răbdare. Mai ales pe plan profesional. Încearcă să nu te gândești la problemele de la serviciu atunci când ești cu familia.
Leu/Ascendent în Leu
Nu este cea mai bună zi pentru a fi răzbunător! Pentru că o vei face din motive total inutile. Astrele îți recomandă să îți vezi interesul.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Nu te lăsa influențat de nimeni, nici măcar de prietenii buni, atunci când este vorba de investiții serioase. Nimeni nu poate să se pună în locul tău.
Balanță/Ascendent în Balanță
Vei avea de-a face cu multe persoane autoritare și nerăbdătoare. Nu îți vei mai putea folosi calitățile diplomatice obișnuite. Trebuie să te reinventezi.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Tu vei crede că ai o atitudine încrezătoare, iar apropiații te vor acuza că ești prea arogant. Iar adevărul este că nu trebuie să dai așa importanță vorbelor acestora.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
S-ar putea ca unele persoane apropiate să nu se țină de cuvânt, iar tu să pierzi anumite resurse. Astrele îți recomandă să te ocupi de găsirea soluțiilor, și nu de reproșuri.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Nu te poți baza pe nimeni! Este una dintre acele zile în care toată lumea vrea ceva de la tine. Iar tu va trebui să înveți să spui nu în ciuda fricilor.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Nimeni nu este perfect, așa că trebuie să îți accepți greșelile. Doar acceptându-le, vei începe să cauți metodele cele mai potrivite pentru a le corecta.
Pești/Ascendent în Pești
Te bazezi prea mult pe cei din jur, acasă sau la serviciu, și s-ar putea să ai mici dezamăgiri. Evită promisiunile mărețe!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News