Data publicării:

Hollande vrea beznă în "Orașul luminilor", cu scopul de a economisi

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Paris
Paris

Parisul și-ar putea pierde renumele de "orașul luminilor". Președintele Franței,

Potrivit unui raport Bloomberg, din vara lui 2013, turiștii care vor să se plimbe pe Champs Elysees, între 1 a.m. și 7 a.m., vor avea nevoie de lanterne, întrucât Guvernul francez ia măsuri pentru a-și reduce cheltuielile. Acțiunea face parte dintr-o serie de eforturi pentru atingerea obiectivul creșterii eficienței energetice cu 20% până în 2020. Prima etapă a eforturilor s-a concretizat în iulie, când mai multe magazine și companii au fost obligate să stingă, între 1 a.m. și 6 a.m., neoanele evidențiatoare ale numelui.

De asemenea, mai mult de 300 de biserici, poduri și monumente, printre care și Turnul Eiffel, au intrat deja sub regula economiei.

Ministrul Energiei și Mediului, Delphine Batho, a declarat pentru French TV că propunerea de a stinge luminile pe parcursul nopții se va aplica tuturor orașelor și satelor din Franța, în scopul economisirii de energie electrică și bani, îndeosebi pentru "a arată cumpătare": "Unul dintre obiectivele principale este de a schimba cultura... este necesar să închidem cercul producție mari pentru că avem consum mare. Ar trebui să arătăm cumpătare în folosirea energiei", a declarat Delphine Batho.

Potrivit site-ului qz.com, criticii spun că un Paris întrunecat ar încuraja rezidenții să stea acasă, iar pe turiști i-ar trimite mai devreme la culcare, afectând afacerile. Patronii magazinelor dezaprobă acțiunea Guvernului, susținând că "turiștii și localnicii urmăresc lumina, de la un neon la celălalt, toată noaptea" și, totodată, lasă ideea de siguranță pe stradă. Mulți dintre cei 650.000 de comercianți se opun ideii, sugerând că Executivul le amenință mijloacele de a-și câștiga existența.

Franța rămâne una dintre cele mai populare destinații din lume pentru turiștii, având mai mult de 81 de milioane de vizitatori în 2011. Comercianții se plâng că noua acțiune va eclipsa afacerile la un anume moment, în special acum, când economia franțuzeazească are nevoie de susținere și luând în calcul șomajul, aflat pentru al 14 lea an consecutiv la o cotă înaltă.

     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel